Peneleii n-au înțeles nimic

Protestele de stradă din ultimele zile au determinat reacția aproape grotescă a actorilor politici principali. Pesedeii s-au ”reformat” prin demisii și s-au repoziționat declarativ în aceeași coaliție de guvernare. Dar, mesajul străzii i-a cam încurcat: vor acum orice, în afară de alte demisii.

Peneleii au jubilat cu o jumătate de gură demisia Guvernului, dar aflați în offside, clamează organizarea unor alegeri anticipate. Ca să constate că nici pe ei nu-i mai vrea strada. La început, au bâiguit niște discursuri triumfaliste, acum se fac că există și vor anticipate.

Președintele Iohannis, s-a urcat pe gâtul celor care au murit la clubul ”Colectiv”, considerând că ”era nevoie să moară oameni”(!!!) ca să demisioneze Guvernul, deși la drept vorbind, demisia unui Guvern nu poate fi o platformă-program a unui Președinte decât dacă s-a băsificat. Apoi, cu un tătucism demn de o cauză mai bună, a afirmat că se va consulta și cu partidele și cu reprezentanții protestatarilor. A mai blamat și clasa politică, uitând (parcă mai era unul) că face parte din aceeași clasă politică și se dovedește un președinte complet partizan, nu un mediator

Nu, alegerile anticipate nu sunt momentan o soluție pentru revendicările protestatarilor. Poate din aceste proteste se vor cristaliza niște formațiuni și oameni politici de anvergură,  care să poată contribui semnificativ la formarea unui nou Parlament și Guvern. Ori, astfel de entități politice au nevoie de timp pentru a se cristaliza. În intervalul constituțional acestea nu se vor putea înregistra legal și nu vor putea depune liste cu candidați. Graba cu care vor peneleii să pună mâna pe putere e de-a dreptul perfidă. Însă s-au prins și alții. Măcar pesedeii par să accepte să plătească un preț politic pentru ceea ce li se reproșează. Se bazează pe faptul că sunt un partid suficient de mare, cu un bazin electoral destul de stabil. Și da, s-au mișcat mai bine decât celelalte partide.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în politic, Social și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s