Să reinventăm curățenia!

Curățenia. Am considerat mereu acest cuvânt un lucru relativ, deoarece, ca și perfecțiunea sau ca temperatura 0ºabsolut, nici curățenia deplină nu există. Carevasăzică nu mai are rost să facem curat? Tocmai pentru că pare o activitate care nu aduce satisfacții definitive, o considerăm o povară, un soi de mit al meșterului Manole… Putem considera praful, scamele și pânzele de păianjen, care tronează pe mobilierul și pe pereții caselor noastre, o răzbunare a naturii. Da, da, dragii mei! Noi am invadat spațiile cu păduri și pajiști, clădindu-ne adăposturi semețe deasupra solului, reușind să distrugem Dumnezeu știe câte miliarde de vietăți!

În mediul rural curățenia începe de la șanțul din fața casei și se termină în fundul grădinii. În trecut, sarcina de a mătura curtea revenea băieților de până la de 14-15 ani. După ce erau capabili să poarte coasa și toporul, flăcăii erau scutiți de astfel de activități, sarcina fiind preluată de femeile tinere, mai rar de fetele nemăritate, care- atunci când nu munceau cot la cot cu toată familia la câmp- se ocupau mai mult cu dereticatul și cu ”industria casnică”: torceau, țeseau, brodau, coseau și ajutau la prepararea hranei, inclusiv la prepararea murăturilor, brânzeturilor, dulcețurilor, compoturilor sau la conservarea cărnii.

Astăzi, toate aceste ”obiceiuri străvechi” par pierdute în negura timpului. Omului modern îi lipsește din ce în ce mai mult un capital prețios: timpul. Cu toate că majoritatea invențiilor au la bază ideea de a comprima spațiul și timpul. Iar istorioara din acest articol confirmă cu prisosință cele spuse mai sus. Se întâmpla în preajma Sărbătorilor de Paște, în 1994. Sora mea, unica și draga mea soră, a venit în vacanță, de departe de la facultate, iar eu, singurul fecior al familiei, venisem mai devreme de la liceu, mai de aproape, ce-i drept, dar l-am ajutat pe tata la curățenia din curte, iar singura zi care ne mai rămânea la dispoziție pentru curățenie, era Sâmbăta Mare.

Cu elanul demn de frumoșii ani pe care îi aveam și cu zâmbetul pe buze ne-am apucat de treabă: preșuri, covoare scoase să le vadă Soarele, praful șters, măturat, frecat podeaua, scuturatul preșurilor, rearanjarea lor și ”gătarea” (împodobirea) casei pentru Sărbători. Cam ăsta era scenariul obișnuit. Aspiratorul era un proiect ce ni se părea inutil, pentru că singurele aspiratoare pe care le văzusem până atunci erau niște hardughii mari, zgomotoase și destul de ineficiente… Dar, sora mea și-a mai adus aminte de ceva: ”Soba ai curățat-o?”, ”Acum mă duc.”, i-am replicat eu. Primul pas a fost să curăț funinginea adunată pe fundul hornului, printr-o o gură de vizitare dreptunghiulară, prevăzută cu o ușiță metalică, aflată chiar lângă soba de teracotă. Cu ajutorul vătraiului și a unei lopățele mai înguste, am tras funinginea din locul cu pricina într-o tavă de tablă. Am așezat întâi lopățica deasupra, pe turnul teracotei, apoi, exact în calea unui colț al lopățelei am pus tava cu funinginea rezultată. Urma să curăț soba, Și înainte de deschide ușa sobei, am tras cu nădejde de lopățică. ”Fatal” moment…

Evident, timp trei secunde nu am realizat ce se întâmplase. Instinctual m-am șters cu dosul mânecii pe față și mă miram că nu văd nimic! Abia apoi mi-am adus aminte că sunt fericitul posesor al unor ochelari de vedere pe care i-am îndepărtat de la ochi și tot din instinct mi-am mai dat odată cu mâneca peste față. Am continuat treaba, liniștit. Am măturat funinginea de pe jos și m-am apucat de sobă. Când aproape am terminat, sora mea a venit în cameră. Nu știam de ce râde: ”Du-te, du-te la oglindă!” mă îndemna ea veselă. Am rămas puțin contrariat și m-am dus în verandă, la o oglindă ovală, pe care o avem montată pe un cuier de perete metalic. Da, ați ghicit: singurele pete albe de pe fața mea erau ochii. Am râs amândoi cu poftă, apoi au râs mama și tata. Bunicul, care își găsise de lucru pe la vie, nu văzuse ”minunea”…

Chiar în ziua aceea o aud pe sora mea spunând: ”Doamne, ce de praf! Primul lucru pe care mi-l cumpăr, din primul salariu, o să fie un aspirator!” Am zâmbit în sinea mea, dar vremea a trecut. Mama a îmbătrânit, tata și bunicul meu s-au dus să stea de vorbă cu îngerii, iar eu am devenit un fel de ”fată în casă”, draga mea surioară fiind acum la căsuța ei, iar eu am rămas holtei. Faptul că sunt dezorganizat, împrăștiat chiar, în tot ceea ce fac, mă determină să îmi doresc mai mult decât un aspirator ieftin, cu performanțe bune, ușor de întreținut și manevrabil. Încă mai utilizez acea teracotă, iar cenușa și funinginea îmi ”invadează” camera inevitabil. Am renunțat la preșuri și covoare, mi-e milă de ele să le prăfuiesc… Mi-am jurat într-o zi că am să inventez mobila care se șterge singură de praf, covoarele care se scutură și se bat singure, autoturismele care se spală singure (interior-exterior desigur) și, mai presus de toate, mașina timpului, să pot munci în perioadele de curățenie mai repede, să nu mai simt că e o povară… Dar până atunci?

Până atunci caut soluții pe internet. Magazinele online de aspiratoare au oferte variate. Mi-a atras atenția câteva promoții la aspiratoarele profesionale, care în urmă cu ceva timp mi se păreau de domeniul science-fiction. Să luăm ca exemplu acest aspirator “Rohnson Aquatech R144”, care pe lângă o putere de maxim 1550W mai are și posibilitatea de aspirare în mediu umed și datorită filtrării particulelor mai mici de 0,3 microni într-un filtru cu apă, aceste particule vor fi reținute în filtru, deci nu voi mai ”recicla” și nu voi mai inhala praful la golire. Iar la zgomotul de 82 dB, cred că face destulă treabă și cu mai mult folos. 🙂

Hmmm, deocamdată invențiile mele vor trebui să mai aștepte! La prețul ăsta, aspiratorul va fi al meu! Al meeeeeuuu! Și îl voi avea de la acest magazin:

 

(Articol cu care voi participa în competiția SuperBlog Spring2016)