Putin – cu spatele la istorie

Cu siguranță ceea ce se întâmplă dincolo de granițele răsăritene ale României, pe ocupă întreaga planetă și nu este așadar o afacere între Rusia, Ucraina și statele care fac parte din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Escaladarea unor forme agresive ale conflictului, care până deunăzi părea un conflict latent, pare să ducă la un deznodământ cu consecințe dramatice, pentru regiunea în care acest conflict se manifestă.

Și totuși, nimic nu e nou sub Soare: astfel de gesturi politice au reținut atenția umanității în trecutul destul de recent al planetei. Deși nu sunt adeptul zicalei „istoria se repetă”, asta din pricina condițiilor diferite în care se întâmplă anumite evenimente, comparabile din punct de vedere al cauzalității și, în mod paradoxal, chiar și al urmărilor unor astfel de manifestări; cred că evenimentele trecute și cunoscute, pot constitui un element de sprijin pentru cei care își doresc să acționeze pentru un fel sau altul.

Comportamentul Domnului Putin, păr des prins din pretențiile de spațiu vital pe care dictatorul german Adolf Hitler le propunea propriului sau popor atunci când își dorea să acționeze contrară acordurilor pe care țara sal le semnase în anul 1919. Putin își dorește acum un soi de acord de la Munchen, prin care să i se recunoască suveranitatea asupra unor teritorii care în accepțiunea sa și a acoliților săi, ar aparține de drept Rusiei, depozitarea unor drepturi transnaționale și suprastatale, bazate pe o putere militară net superioară unor prezumtiv adversari mai mult sau mai puțin apropiați geografic.

Putin uită însă niște lucruri elementare, pe care istoria destul de recentă i le-a servit din plin, iar semnele sunt clare:

  • Întotdeauna statul agresor, statul care a început războaiele, a pierdut atât războiul cât și pacea.
  • Războiul fulger a reușit să măture o parte a Europei, dar nu a reușit să măture spiritul de solidaritate între europeni
  • Rusia nu își dorește să ofere cuiva garanții de securitate, dar nici nu acceptă pentru alții garanții ale unor state sau organizații multi statale
  • Suveranitatea unor state implică desigur și o direcție a politicii externe și de securitate diferită de viziunea Rusiei
  • Dacă Rusia se simte amenințată militar de statele occidentale, poate apela la organisme și organizații ONU sau OSCE, pentru a media asupra potențialelor pericole pe care Rusia le între vede.
  • Creațiile artificiale precum republicile Dombas și Lugansk, nu vor fi recunoscute de comunitate internațională, deoarece acestea fac parte din componența unui stat, recunoscut inclusiv de Rusia, prin tratate internaționale și bilaterale
  • Orice formă de agresiune asupra Ucrainei, nu va aduce beneficii Rusiei, ba, mai mult, va exacerba naționalismul ucrainean, care s-a manifestat în primii ani ai ocupației naziste din Ucraina.
  • Nu cred că în accepțiunea majorității oamenilor care fac parte din poporul rus, un succes militar urmat de un dezastru umanitar pentru Ucraina și ucraineni, ar fi un motiv de mândrie națională. 

Sunt doar câteva argumente în defavoarea discursului pe care Vladimir Putin îl flutură spre statele din vestul granițelor Rusiei. Au mai fost astfel de manifestări ale unor indivizi care s-au crezut excepționali: Stalin a negociat cu Hitler, Churchill împărțit sferele de influență cu Stalin, pentru că tot eșafodajul acestor „mari gânditori” să se prăbușească sub impulsul unei dorințe mai mari decât toate puterile lumii: LIBERTATEA! Un cuvânt care nu ar trebui să fi neglijat nici de Putin!

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s