Trecuse mai bine de o lună de când sunase prima oară clopoțelul pentru boboceii din clasa pregătitoare. Voinicii și prințesele au început să-și dea seama că treaba era serioasă și că începuseră ”lupta” cu liniuțele, cerculețele, bastonașele, iar caietele cu linii, cu pătrățele, creioanele, acuarelele și cariocile trebuia să aibă locul lor, atunci când Doamna le cerea să le scoată din ghiozdan. Treabă pentru oameni serioși, ce mai încoace- încolo…
Trecuse așadar tot acest timp, în care joaca s-a transformat în muncă cu satisfacții, cu mici dezamăgiri pentru greșeli, pe care cu ajutorul Doamnei copiii le corectau. În dimineața aceea Doamna a intrat zâmbitoare în clasă. A pus pe catedră catalogul și trei obiecte mici de formă cilindrică: unul obiect roz, unul galben și unul albastru. Erau trei ștampile personalizate ”Colop” de buzunar. Privirilor curioase ale voinicilor și prințeselor din clasa pregătitoare, Doamna le-a răspuns zâmbitoare:
-Priviți dragi copii, aceste obiecte vor fi noii noștri prieteni! Ei vor răsplăti munca noastră atunci când reușim! Aceste obiecte se numesc ștampile și cu ele vă voi da recompense pe caiet, ca să afle și părinții voștri cât sunteți de harnici, cuminți și pricepuți!
Așadar, pe caietele și pe fișele de lucru ale copiilor, începând din acea zi Doamna a început să pună steluțe, pentru cele mai inteligente răspunsuri, floricele, pentru răspunsurile cele mai artistice și fluturași, pentru cele mai îndrăznețe răspunsuri. Și munca a continuat de zor, cu mai multă veselie și dorință de împlinire. Copiii aflau lucruri noi și erau răsplătiți pentru sârguință, iar părinții lor aflau despre munca propriilor odrasle.
Așa a trecut primul an iar harnicii copii au adunat tot ce au putut ei să adune, precum niște albinuțe harnice. Dar a venit și ultima zi de școală. Și pentru că în clasa pregătitoare nu se dau note, totuși Doamna a luat hotărârea de a le da tuturor copiilor câte o diplomă, drept răsplată pentru munca lor. După un program artistic dedicat verii și vacanței, copiii și-au primit diplomele și păreau foarte fericiți. Doar o fetiță cu bucle blonde se uita contrariată pe diploma primită. Și, cu voce stinsă a întrebat:
-Doamnă, asta e o ștampilă bună? Că nu-i nici steluță, nici floricică, nici fluturaș…
Și atunci Doamna a zâmbit larg și după ce a adus cele trei ștampile și le-a aplicat pe toate diplomele acordate a răspuns:
-Voi, dragii mei sunteți cele mai minunate steluțe și floricele și fluturași!
Pingback: SuperBlog | Proba 5. O zi din viața unei ștampile