Recapitulări necesare: cauzele instaurării comunismului în Europa

În urma unor perioade istorice cu anumite trăsături social-politice, care au urmări (cu precădere) negative, se încearcă mai mereu găsirea unor elemente de cauzalitate, care să dea răspunsuri simple şi răspicate în privinţa condiţiilor potenţial periculoase în raport cu echilibrele atât de necesare unei evoluţii (considerată ca fiind) normale a societăţii omeneşti. Ireversibilitatea timpului nu permite eliminarea răului, dar măcar memoria faptelor are darul de a oferi unele soluţii cu privire la unele reparaţii, fie acestea chiar tardive şi mai mult de ordin moral, pentru generaţiile care au trăit sau urmează imediat după perioade istorice de acest fel. Dar, după opinia mea, istoria nu se repetă ci istoria se învaţă, dimensiunea umană a istoriei fiind unul dintre argumentele de care trebuie să se ţină cont, fără a absolutiza însă, rolul istoriei într-o evoluţie aşteptată a societăţii omeneşti.

Într-un articol anterior am afirmat că: „scrierea istoriei a săvârşit de-a lungul epocilor, păcatul de a înfiera epoca sau perioada tocmai apusă. Aşa s-a ajuns să se scrie astăzi despre comunism cu patimă, la fel cum au scris şi comuniştii despre perioada interbelică, iar cei din perioada interbelică despre perioada antebelică ş.a.m.d. Ori, după părerea mea şi nu numai, scopul fundamental al istoriei este stabilirea adevărului despre o perioadă sau alta”. Şi, într-adevăr în articolul acesta nu mi-am propus decât analiză mai degrabă generală asupra condiţiilor de instaurare a comunismului în Europa.

„Marele război” a ridicat în faţa umanităţii serioase semne de întrebare, dar mai ales a sădit în mentalitatea oamenilor ideea că echilibrul planetar era unul foarte fragil, dominat de o serioasă lipsă de încredere, de o viziune care punea accentul tot mai mult pe diferenţele dintre oameni şi grupuri umane, de existenţa, diminuarea sau chiar dispariţia cărora depindea echilibrul umanităţii, a civilizaţiei însăşi! Reacţia generală a fost aceea de respingere, de negare a „lumii vechi”, a valorilor promovate de aceasta, care căutau tocmai acel echilibru care părea că nu poate fi zdruncinat, o societate aşezată pe anumite valori şi ierarhii, dar în care ascensiunea pe plan social, deşi posibilă, nu nega anumite stigmatizări cauzate de originea socială, orientare religioasă sau etnie.

”Anii nebuni” așa cum au fost botezați primii ani de după ”Marele război” au reliefat o societate nepregătită să mai lupte, ci mai degrabă să conserve, să păstreze o stare aparent calmă. Această realitate reflectă mentalitatea populației urbane a Europei occidentale și Americii de Nord, care nu era dispusă să renunțe la standardele sale de confort. Concomitent în aproape toată Europa s-a instaurat democrația parlamentară și votul universal. Imperiile s-au destrămat sau s-au redefinit prin schimbări de regim politic.

Și totuși, comunismul nu este o invenție a Europei de Est, ci a venit din Occident, cu ajutorul Germaniei, în ”trenurile blindate”. Germanii sperau astfel că dacă vor scăpa de frontul de est vor reuși să-i înfrângă pe francezi și britanici. Aproape au reușit… Dar Imperiul Britanic și cel Francez (vorbim de două imperii coloniale, chiar dacă Franța era Republică) a primit un ajutor neașteptat: țara-continent, Statele Unite ale Americii a intrat în război!

”Implantul” ideologic al comunismului în Rusia nu a fost însă ușor de realizat. Mentalitatea populației din Rusia nu se plia pe ideologia comunistă, rușii fiind un popor destul de religios și din cauza ierarhizării sociale țăranii îi priveau pe stăpânii lor ca pe niște salvatori, ca pe niște persoane care le dau cele necesare traiului. Însă, în luptele dintre Armata Roșie și Armata Albă, țăranii și problemele lor contau prea puțin. Fidelii țarului îi disprețuiau și bolșevicii îi vedeau ca pe o masă de manevră. Promisiunile de împroprietărire din partea bolșevicilor, care s-au și realizat, pentru scurt timp, a fost un balast pentru regimul țarist.

Victoria revoluției bolșevice și eșecul internaționalizării acesteia, a dus la o repliere (de moment) a ”revoluției” în granițele interne ale Rusiei Sovietice, devenită în 1922 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Victoria socialismului a costat circa 10 milioane de victime. După izolarea pe plan extern a URSS, a urmat, în deceniul al patrulea deschiderea unei breșe cauzată de ascensiunea Germaniei și de politica de apropiere a statelor occidentale față de ”colosul din est”, care căutau o contrapondere la Germania nazistă. După episodul de alianță cu Germania nazistă și atacul antisovietic din 22 iunie 1941, Stalin a realizat că era doar o chestiune de timp sfârșitul Germaniei naziste și a aliaților săi. Deși desființează Cominternul în 1943, continuă să subordoneze toate partidele comuniste din Europa intereselor sovietice.

Câștigarea de victorii pe frontul de est în al doilea război mondial, a însemnat un ascendent al Uniunii Sovietice și o simpatie în rândul fostelor state ocupate de germani, mai ales din Occident. Împărțeala dintre Stalin și Churchill a fost însă în pericol: în estul Europei s-a produs o sovietizare a statelor, în ciuda faptului că aici nu au întâlnit simpatia populațiilor ”eliberate”, iar în Franța, Italia și Grecia partidele comuniste au fost la un pas de a câștiga alegerile, fără intervenția externă (engleză și americană) s-ar fi produs ”comunizarea” pe căi democratice a Europei Occidentale.

Da, comunismul s-a răspândit prin forță și teroare. A fost cel mai criminal regim politic cunoscut până acum. A venit pe trenuri blindate și pe tancuri. A plecat tot cu focuri de armă și cu sânge. A mințit, a dezumanizat, a terorizat, a ucis atât fizic cât mai ales spiritual. Societatea umană însă a rezistat, uneori cu sacrificii, alteori cu compromisuri înjositoare. Da, există și aspecte meritorii ale regimurilor comuniste, nu TOT a fost atât de tragic. Dar dacă un singur OM a murit pentru un crez al său, care să fi fost în opoziție față de un regim politic, acela este un regim criminal!

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal, politic, Social. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Recapitulări necesare: cauzele instaurării comunismului în Europa

  1. nike air zice:

    Very well written post. It will be helpful to everyone who employess it, including yours truly :). Keep doing what you are doing – can’t wait to read more posts.
    nike air http://archeryclubofamerica.org/

  2. silver price zice:

    Lipsa sentimentului civic este, îndrăznesc să cred, mai gravă decât ticăloşia criminală a unui regim politic. Pentru că ticăloşia este viscerală şi naturală. Ea îi adună la un loc, sub formă de haită, pe cei ticăloşi şi fără scrupule, care se manifestă până la limita pe care le-o permiţi. Atitudinea civică nu e naturală, se formează prin educaţie şi autoeducaţie, iar la noi tocmai acestea lipsesc. Nu ai cum să te opui unei astfel de realităţi şi nici pe cine să dai vina. Cu excepţia situaţiilor extreme, de război, când o ţară este ocupată şi i se impune un anumit regim politic, conduita oricărui sistem de guvernare este consecinţa cetăţenilor pe care-i conduce, nu invers. Adică guvernanţii jefuiesc cât li se permite sau cât sunt lăsaţi să guverneze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s