Mai micile sau mai marile regate și imperii* ale României postcomuniste

*Titlul este o parafrazare a lecției ”Mari regate și imperii ale Orientului Antic” din manualul de Istorie pentru clasa a V-a autori Valentin Băluțoiu, Constantin Vlad, Zoe Petre, Laura Căpiță, Monica Dvorski, Carol Capiță, Ioan Grosu.

Democrația ”originală” românească are câteva caracteristici definitorii (altfel n-ar fi atât de … ”originală” 😉 ) despre care s-a scris și se va mai scrie cu mult ”spor” în continuare… Tătucismul și jupânismul sălășluiesc deopotrivă în gândirea acestui popor, cele două stări atitudinale și comportamentale condiționându-se reciproc: poporu’ are nevoie de tătuci izbăvitori, iar tătucu’ trebuie-musai să capete puteri absolute de jupân absolut în regiunea sau unitatea administrativă unde este ales de popor… Ideea nu este neapărat originală, mai degrabă ideea este luată în derizoriu de către cei pe care îi privește în mod direct: pe electori, carevasăzică.

Poporul alcătuit din trăitori pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, s-a obișnuit să facă temenele prin față și să înjure apăsat pe la spate, dar să nu ridice vocea întru propria sa apărare, că doar- doar jupânu’ l-o auzi și și-o vărsa nervii asupra sa. A tăcea cu subînțelesuri și a nu acționa decât foarte rar, mai ales fără o motivație sănătoasă, ci doar din dorința de a vedea pe cineva tăvălindu-se în chinuri, au devenit un soi de modus vivendi pentru locuitorii acestei țări.

Jupânii, deveniți prin voință populară un soi de basilei, se comportă având în concepție ideea de veșnicie a funcției, de atotputernicie și de atotștiutorism, de unde și ideea de a face totul cu atâta opulență, cu atâta laudă de sine, fără a ține cont că toate realizările pe care mai marii sau mai micii șefi și șefuleți fac parte din atribuțiile fiecăruia și pot fi sinonime cu normalitatea, iar normalitatea nu trebuie să fie o excepție. Dar, la rândul lor, mai marii sau mai micii basilei, sunt datori slugi oarbe a fi propriilor tătuci, cărora uneori le datorează multe, alteori doar faptul că e cu o treaptă mai sus în ierarhia statului îl face să se cutremure.

Suntem încă tributarii unei gândiri de tip piramidal în organizarea statului și ne preocupă foarte mult ”cine e șeful”, mai ales din perspectiva raportării noastre la persoana respectivă, dar mai ales pentru a-l înjura atunci când nu ne face metehnele. De aici rezultă și faptul că nu vrem să admitem o conducere bicefală a statului sau nu suntem foarte familiarizați cu atribuțiile net separate ale diferitelor instituții ale statului. Încă stăm gânditori să-l așteptăm pe tătucul suprem care ne va izbăvi, care ne va asigura un trai îmbelșugat fără ca noi să mai și contribuim cu ceva muncă la asta!

Acest articol NU este un pamflet, iar asemănarea cu persoane sau fapte reale nu este deloc întâmplătoare! 😛

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal, politic, Social și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Mai micile sau mai marile regate și imperii* ale României postcomuniste

  1. Pingback: Mai micile sau mai marile regate si imperii ale Romaniei postcomuniste

  2. ellyweiss zice:

    Observatii juste. Habar n-am cand ne vom trezi in sensul de a deveni demni. Mi se pare ca niciodata…

    • Ciprian Bojan zice:

      ”Dă-ți peste gură” se spune în popor… De trezit trebuie să ne trezim, dar NU VREM ÎNCĂ!

      • Vioara Temian zice:

        Ar fi cazul sa ne trezim…Cat mai asteptam? Atata rautate cata transpare acuma din partea jupanilor, de care zici, n-am simtit-o niciodata. Pana cand ii mai rabda pamantul??? Dar noi?! Sper ca toamna sa ne intelepteasca sa alegem cum trebuie, dar daca nu cad urzitorii RAULUI, va fi totul degeaba!!!

      • Ciprian Bojan zice:

        Singurul lucru pe care îl aștept de la viitorul Guvern (cel rezultat în urma alegerilor din toamnă) este NORMALITATEA. Vă mulțumesc pentru vizită, Doamna Viorica! Mult respect!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s