Încălzirea globală, zăpada și avertizările meteorologice

Fenomenele meteorologice din ultima vreme, reflectarea acestora în mass-media, atitudinea cetățenilor și reacția autorităților în fața acestor fenomene, m-au determinat să îmi și eu dau cu părerea despre acest subiect. Voi încerca să fiu cât mai explicit, de vreme ce observ multă stupoare în privința producerii acestor fenomene meteorologice de risc și mai ales asupra cauzelor care le generează.

În primul rând în ultima perioadă se vorbește despre o încălzire climatică globală, care afectează într-o măsură destul de mare echilibrele existente la nivelul atmosferei și au consecințe asupra tuturor celorlalte elemente ale mediului înconjurător. Cea mai importantă consecință a acestui fenomen este continentalizarea climei, prin care amplitudinile termice anuale sunt din ce în ce mai mari. Adică pe teritoriul României se înregistrează, cam la aceeași stație meteorologică o minimă absolută de -20°C iarna și de 40-42°C vara, ceea ce înseamnă o diferență de 60°C între iarnă și vară.

În același sens, precipitațiile medii multianuale rămân aproximativ la aceleași valori, dar cad mai neregulat. Astfel, în timp de 2-3 săptămâni pot să cadă precipitații neînsemnate iar în timp de 2 ore să cadă precipitații de 90-100 l/mp, care sunt suficiente pentru circa două luni.

Așadar, în atmosferă va persista mai mult timp o situație de calm atmosferic, de secetă sau de ger, urmate imediat de scăderi sau urcări bruște de temperatură. Aceste situații produc fenomenele climatice severe sub diferite forme: furtuni însoțite de intensificări ale vântului, descărcări electrice, grindină, ruperi de nori, furtuni de zăpadă și viscole. Deci cauza principală a formării acestor fenomene meteorologice severe sunt diferențele foarte mari de temperatură și presiune dintre două mase de aer, care se perindă la un moment dat într-un anumit loc… Din nefericire astfel de fenomene meteorologice severe au loc, parcă tot mai des în ultimii 4-5 ani, iar discuțiile legate de măsurile de prevenție rămân în studiourile de televiziune…

Revenind la cazul nostru, din aceste zile, care ne interesează foarte mult, nu se poate afirma că specialiștii în meteorologie s-au înșelat cu prognozele, dar se poate afirma că autoritățile, cetățenii și mass-media s-au cam bâlbâit în privința măsurilor ce trebuiau luate, în privința stabilirii unor priorități. Mi-a plăcut mult de tot reacția Doamnei Florinela Georgescu  într-o emisiune televizată când a întrebat moderatorul și invitații: ”Dacă era emis cod roșu, ce s-ar fi schimbat?”, iar reacția la răspunsul moderatorului a fost foarte elocventă.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal, Social și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s