Paradisuri în expansiune

Preambul. Zilele trecute citeam un minunat articol despre paradoxuri și atunci mi-a venit ideea de a scrie ceva legat de tema pe care o dezbătea autorul, având tentația de a-l intitula ”Paradoxuri în expansiune”. Acum, nu cred că autorul articolului s-ar fi supărat, dar cred că printr-un astfel de titlu n-aș fi reușit să fiu suficient de cuprinzător în ceea ce vreau să scriu aci. Sfârșit de preambul. 😀

Fiecare om are un vis, marele vis, la fel cum pentru musulmanii foarte credincioși Mecca este un reper obligatoriu, la fel cum pentru cruciații din primele secole ale mileniului al II-lea al erei creștine, marele vis îl reprezenta Ierusalimul, fiecare dintre noi avem o Meccă sau un Ierusalim al nostru unde credem că ne vom găsi desăvârșirea, împlinirea spirituală, confortul și echilibrul interior. Suntem convinși că acolo este locul nostru și chiar dacă nu vom ajunge vreodată acolo, nu vom abandona acel vis.

De-a lungul timpului astfel de locuri au existat pe Terra și încă mai există, adică e vorba de acele centre de cultură care au influențat teritorii vaste de-a lungul vremii. În afară de cele enunțate mai sus, drept capitale ale unor religii universale, aș mai menționa: orașele și templele Egiptului antic, Roma, reședințele împăraților chinezi și japonezi, Constantinopolul, Taj Mahalul, capitalele statelor precolumbiene, Londra, iar pentru ultimii circa 300 de ani, Parisul depășit, în opinia mea, în ultimii 50 de ani, de New York cu al său Wall Street. Și totuși, Parisului nu i se poate nega rolul de capitală culturală mondială, fiind un creuzet etnic și catalizator de energii și atitudini novatoare.

Această expansiune a paradisurilor are două tipuri de manifestări: una pe orizontală, fiind legată de fenomenele migrației, iar cel de-al doilea tip de manifestare este legată de criteriile aspiraționale, de tip calitativ, pe care indivizii și le dezvoltă în timp.

Pentru expansiunea pe orizontală am ales ca pildă vecinătatea unui oraș: am ales aici orașul Volgograd din Rusia, care are în apropiere localitatea  Kuz’michi. De bună seamă pentru un locuitor din  Kuz’michi orașul Volgograd este o mică Mecca. La rândul său, pentru un locuitor al Volgogradului, o Mecca ar putea fi Moscova. Pentru un moscovit, o Mecca ar fi Parisul sau New York-ul, dar pentru un parizian sau new york-ez, o Mecca ar putea-o reprezenta o mică așezare liniștită de dimensiunile localității Kuz’michi din Rusia sau de aiurea! Ceea ce nu înseamnă că pentru un locuitor din Kuz’michi paradisul nu l-ar putea reprezenta Moscova sau Parisul sau New York-ul, dar în foarte puține cazuri paradisul său va semăna cu ceea ce are în prezent. OK și unde e paradoxul? Paradoxul constă în faptul că omul va visa mereu ”tărâmurile făgăduinței” în altă parte, mereu în altă parte

Și aici intervine planul al doilea: paradisurile de tip aspirațional, cele pe care oamenii și le construiesc la nivel psiho-emoțional, spiritual, intelectual, având, cred eu, o evoluție mult mai dinamică. Odată cu evoluția cunoașterii și cu progresul tehnologic, accesul la baza acestor tipuri de ”Mecca”, la informațiile despre aceste realități, pare mult mai facil. Nu este absolut necesară o deplasare până în Paris, să vezi Muzeul Luvru, ca să vezi ce opere celebre sunt expuse acolo. Aceste paradisuri de tip aspirațional sunt foarte ”fluide”, însă. Un om care dorește să își găsească desăvârșirea în plan spiritual nu se va opri niciodată din căutare, va căuta mereu adevăruri, răspunsuri și își va ”biciui” continuu conștiința pentru limitele sale intelectuale… Dar în acest caz, unde este paradoxul? Paradoxul este că în acest caz individul, odată ce s-a realizat din punct de vedere intelectual, va încerca mereu să atingă noi trepte ale propriei sale deveniri, acea parte superioară a ”piramidei” lui Maslow, care să-l plaseze într-o relație oarecum privilegiată cu semenii săi, cu Universul sau cu Divinitatea, chiar cu riscul de a nu fi înțeles sau acceptat de ceilalți.

Sunt convins că o astfel de evoluție a paradisurilor o cunoaștem cu toții, o definim fiecare după cum propriile noastre convingeri. Undeva însă ne oprim fiecare, fiindcă asta e legea naturii. Dumneavoastră la ce fel de paradisuri visați? 🙂

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal, Social și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Paradisuri în expansiune

  1. rusbianca zice:

    Paris, Barcelona, New York, Tokyo!

    • Ciprian Bojan zice:

      Lehliu-Gară, Pleșcoi, Băicoi, Berevoiești, Negrești, Albești, Urlați, Afumați, Șindrilița, Movilița, Cobilița, Telechiu, Curechiu, Geaca, Creaca, Crăcăuani… 😆 Exercițiu de toponimie distractivă… Se mai pot adăuga după voie ”nume de răsunet”… 😀

  2. elly weiss zice:

    e frumos sa visezi……face parte din dorinta de cunoastere si cea de autodepasire umana.
    insa cand te simti cu aripile frante …visele par un lux… 😦
    P.S.- ai uitat Cucuietii… 😉

  3. Georgiana E. zice:

    Venetia-Verona-Florenta-Napoli-Provence-Bordeaux

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s