Sânge pe pereți

O, nu, nu vă speriați! Nu e decât un derivat al expresiei strămoșilor noștri romani ”pâine și circ” (panem et circenses), precum și o caracteristică a dorințelor românilor înaintea unei ”mari confruntări” politice precum alegerile generale locale și parlamentare. Da, românii vor sânge pe pereți, vor să cadă capete, vor să vadă personajele pe care (pe bună dreptate) le detestă, zvârcolindu-se în chinuri, vor răzbunare, care va să zică!

Din punct de vedere mediatic puterea și opoziția începe să ascută săbiile, iar opoziția pare să fie pe un trend ascendent. În același timp un nou partid, acela al lui Dan Diaconescu (senzațional, în direct) pare să adune în opțiunile de vot ale unui număr destul de important de cetățeni care nu mai cred în capacitatea partidelor care au condus pe rând țara după 1990. De surprize ne putem aștepta, însă, atât din partea PRM cât și din partea PNGCD.

În această situație, principalul partid de guvernare are destul de puține variante de a forma pe viitor un guvern chiar și de coaliție. Singura speranță pentru aceștia ar fi destructurarea opoziției, iar arma pe care o au la îndemână este efectul mediatic pe care îl constituie dosarele instrumentate de DNA actualilor membri ai opoziției. Dar, se pare că acum asta nu mai ține, la fel cum nu ține nici eterna constatare a ieșirii din recesiune sau a providențialelor măsuri luate de Guvern pentru salvarea economiei.

Părerea mea e însă una foarte simplă: de vreme ce NU SE VEDE realizat în acești ani NICI UN PROIECT MAJOR DE INVESTIȚII, de importanță națională, întreb: unde și pe ce s-au dus banii mei, ai dvs. și chiar și ai lor? Și mai întreb: de ce atâtea asumări ale legilor în Parlament, de ce atâta lipsă de dialog cu patronatele, cu sindicatele, cu societatea civilă? De ce atâtea legi și alte norme juridice declarate neconstituționale? Simpla indicare a vinovaților în afara politicienilor aflați la putere, îi face pe aceștia mai credibili?

Iată câteva întrebări la care nici un om zdravăn la cap nu cred că trebuie să se chinuie să afle răspunsuri. În ce mă privește cred că înainte de orice trebuie să știe că TOTUL se plătește, că nimic nu rămâne neștiut de public și că timpul e mereu în defavoarea tuturor celor care încearcă să prostească niște oameni. Tic-tac, tic-tac, timpul lor trece, iar oamenii sunt tot mai însetați de sânge pe pereți, tot mai flămânzi de capete căzute, tot mai avizi să vadă personajele lor ”preferate” zvârcolindu-se în chinuri… E… aproape firesc…

Votați???

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, politic, Social și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Sânge pe pereți

  1. Pingback: Sange pe pereti

  2. cezar zice:

    Acum nu știu dacă Dan Diaconescu reprezintă o opțiune și probabil de asta îmi este teamă! Așa cum suntem obișnuiți, vor trage foloase exact cei care nu trebuie…

    • Ciprian Bojan zice:

      Nu vreau să îmi exprim opinia despre electoratul lui Dan Diaconescu (senzațional în direct 😉 ), fiindcă nu știu dacă aș avea o opinie foarte clară, dar o imagine de ansamblu tot am! 😉

  3. elly weiss zice:

    ce sa ne mai framantam atata… banii sunt EXACT UNDE TREBUIE 😉
    unde trebuie vor ajunge si cei ce azi (inca) ne conduc. sa mai avem putina rabdare. e drept ca rabdarea acasta ne costa multi nervi…si nu numai atat.
    din nefericire, ce se vede la orizont e ingrijorator. eu chiar vreau sa ma pronunt in legatura cu asa-zisul partid al lui senzationescu. cu „ajutorul” tuturor debusolatilor din Romania suntem pe cale de a ne alege in Parlament (Doamne fereste sa fie ceva mai mult!!) cu o alta sleahta de demagogi si de oportunisti, in frunte cu acest smecher patron de televiziune. cand a fost interzis acum mai multi ani…cine-a facut-o (caci nu-mi mai aduc aminte cine)…facuse ceva bun. abia acum ne dam seama. care ne dam…

    • Ciprian Bojan zice:

      ”Dis iz dă dimocrăsi” cum ar spune rumânu’ din Londra! Nu contează că ești ”siupid”, tre’ să ieși la număr și să ”folău dă lidăr”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s