M-am născut într-o țară pe care Dumnezeu a așezat-o în această parte de lume, parcă pentru a îmbrățișa Carpații din toate părțile, pentru a-și uda pământurile cu ape curgătoare și pentru a întâmpina oamenii cu pământuri roditoare ce dau recolte mănoase și îndestulează turme de vite, spre bucuria și belșugul locuitorilor săi.
M-am născut într-o țară unde susurau izvoare, se găseau munți de cărbune, aur, cupru sau fier, de unde ieșea țițeiul precum fântânile arteziene din Roma, unde pădurile dădeau lemnul necesar oamenilor, dar adăposteau și animale sălbatice, iar toate apele erau pline cu pește.
M-am născut într-o țară unde oamenii își duceau traiul în tihnă și erau oricând dornici să-și împartă puținul cu ceilalți, unde ritmul vieții era dictat de natură și unde oamenii se bucurau de darurile pe care natura și Dumnezeu le dădeau acestora.
M-am născut într-o țară unde oamenii știau fiecare ce loc trebuie să aibă, iar cei ce ajungeau mai sus, nu prea uitau de unde au plecat, munca și cinstea erau prețuite cu adevărat, cunoașterea era considerată un dar neprețuit, iar respectul față de aproapele și frica față față de Dumnezeu era sacre.
M-am născut într-o țară numită România și astăzi n-o mai recunosc! Unde e acea țară? Unde sunt acele lucruri atât de firești care au existat aici? Unde suntem noi, oameni buni? Cum ne-am pierdut astfel unii de alții?
ÎMI VREAU ȚARA ÎNAPOI!!!
Update: Poate că ei vor avea parte de vremuri mai bune!
Blogu' care va să zică... 
E de inteles lamentarea autorului, totusi idealizarea extrama a acelei Romanii (virtuale) dupa care tanjeste mi-a lasat un gust amar…Nici macar de dragul poeziei nu avem dreptul sa exageram!
Nu te-am obligat să ai aceeaşi părere. Iar dacă starea actuală de lucruri ţi se pare bună, te invit politicos să-i pupi pe cei responsabili cu mult, mult zgomot, undeva! 😛
Deci a fost fain sub Ceausescu? Ideal? Brici? Cam asta rezulta din articol. De acord, prin contrarevolutie s-au intamplat nemernicii peste masura, dar nu trebuie nici sa idealizam ceea ce a fost departe de ideal, chiar daca iubim poezia. Am fost mai clar, acum?
Usor ne mai sare tandara!
Imi pare rau de lipsa crasa de cea mai elementara politete. Nu voi mai comenta pe acest blog.
Eu n-am idealizat nimic. Doar afirmam că spiriul naţional a devenit o bătaie de joc! Asta trebuia să înţelegi! Mi se rupe că nu mai comentezi! E blogul meu şi EU DICTEZ ce şi cum! 😛
Aceasta tara e tot in acelasi loc de secole incoace…ar trebui sa deschidem ochii:
Eu zic ca tara exista inca , oamenii si mentalitatile s-au schimbat.
… din păcate… 😦
era să nu-ți recunosc casa! Tocmai mă pregătesc de un text de 1 decembrie. Da acum că l-am citit pe al tău…îmi pare că e mai frumos. Deci să rescriu! :-))))
(Glumesc cu rescrisul. Așa vede lumina tiparului virtual!)
Nu cred în frumusețea adevărului, ci în frumusețea gestului de a-l rosti!
😀 Faci tu ce faci și mai scoți câte-o maximă de la bietu’ dom’ profesor! 😉
dadada, eu sunt aia: scotocitoarea de maxime! :-))))
În altă ordine de idei…am revenit 🙂 (mulțumesc de întrebarea de la mine 😉 )
🙂 Da, mi-era dor de scriitura ta! Mărturisesc, recunosc! 😀
eh…iată-mă-s! Zic și eu ca vecina mea care vine din când în când cu scuza că s-a plictisit soțul ei de câte îi spune și vine să mai schimbe o vorbă cu alți oameni. M-au alungat de acasă și…
😆
Pingback: Amintiri despre Romania. Unde-i tara mea? IMI VREAU TARA INAPOI!!!
Orice om, pentru că oamenii sunt locuinzii acelui spirit numit popor, trebuie într-o viaţă a lui să devină o fiinţă cu sens. În această parte de lume numită România, plai de dor, gură de rai, omul de ceva vreme s-a dezbinat de o lume ideală în care şi-a crezut , doar că n-a avut putinţa or’ strădania…s-a dezbinat de o lume a valorilor care ar fi trebuit să îi fie credinţă…nu se mai simte de multe ori viu, trăieşte dar nu se simte vieţuind…se clatină…e apatic, pare a nu mai reacţiona în faţa a tot ce i se întâmplă cu posibilităţile lui proprii, nu mai are acel simt al datoriei…şi nu sunt cuvinte mari, ci doar atât de adevărate…simt că nu mai au o perspectivă…simt cu nu îşi mai sunt. Sunt, nefiind.
Cam asta, oarecum.
PS
E tonic că la final aţi dat-o pe umor…din asta şi-a tras românul puterea; a făcut haz de necaz, a luat tristeţea peste picior.
A, şi nu uita ceva, prietene, şi scuză-mi tonul grav…că tot vorbeai de adevăr…dacă e să raportăm cumva la vreun absolut, adevărurile noastre, ale oamenilor, sunt egale cu erorile.
Adevărul în sensul mărturiei a ceea ce zace și chinuie sufletu-mi, negrăit doar de mine, ci de mai mulți semeni și conaționali. Pe mai mulți ne dor aceleași doruri și nu le știm afla leacul… Acesta ar fi adevărul pe care îmi doream să-l grăiesc!
Şi nu ţi-a fost cu putinţă a-l (ne)rosti astfel?
Tare post, multa dreptate si sinceritate in cele spuse,
Din păcate… e și adevărat…
Bine ai venit și La Mulți Ani, pentru ieri, pentru azi și… pentru toate zilele ce le vei avea! 🙂
La mulţi ani omului din ţara numită România, cum îmi place să îi spun!
Mulțumesc! 🙂
Și ție, prietenă dragă!
Chiar, ai putea să scrii despre dorurile care te răzbat; dintre ele unul aflându-l, cel de scriitura Agathei…glumeam, ca să nu vă rămân mai prejos, nu că s-ar putea cumva întâmpla.
Ei, iaca, Agatha întorsu-sa din tăcerile sale umblătoare și adunătoare de minunate povești, spre desfătarea noastră! 🙂
Întorsu-s-a Agatha, dară?
Acum înseamnă că tăcerile ei fi-ţi-vor vorbitoare.
🙂 Fi-ne-vor! 🙂
Sunteţi mai mulţi unul într-altul, raţiunea folosirii pluralului? Glumeam.
Suntem noi, toți, cei care poposim pe tărâmul poveștilor sale! 🙂
Am înţeles, prietene, că vorbeai în numele tuturor; întâmplarea-mi e doar în nume propriu, atunci când mă dau unui cuvânt…al vreunui spus.
Camelia dragă, fui plecată o vreme, dar am revenit în forță. Sper 😀
Cât despre spiritul glumeț, uneori e necesar să ne mai…încălzească. Cel puțin funcția asta o are în ceea ce mă privește 🙂
Agahtha, pe unde îţi fuseşi?
Camelia dragă, m-am preumblat pe meleaguri străineze. Nu vrei să păstrez surpriza pentru postarea următoare? 😀 (iaca ce importanță îmi dau! :-D)
Dragă Agatha, după cum ţi-e voia, fireşte.
Valorile mele sunt preţuirile vieţii, încrederea în ele; crezul meu…valorile mele sunt cele ale adevărului, iar adevărul meu cel al virtuţilor, acelea care ne făuresc lumea…al legăturilor noastre, cele ale nodurilor, fără de putinţă a fi uşor deznodate…
Cred că asta ai fi vrut să mai spui despre ADEVĂR, Ciprian.
Da, ai deslușit pe deplin sensul spunerilor mele! 🙂
Pingback: De ziua noastră… « BLOG D'AGATHA
aceasta tară nu exista, nu a existat si nici nu va exsita nici o data… aceasta tara a fost doar in capul nostru, si in capul multora inca exista. Romania despre care vorbesti tu este o iluzie care a fost alimentata dea lungul timpului de profesorii ipocriti. toti am auzit ca suntem cei mai viteji ca iam batut pe toti chair daca am fost o mana de oameni;) Adevarata fata a Romaniei este… Curva lenesa
Nu aș fi atât de radical, deși…
Voiam să scriu că poate nu știm ce neprețuită e libertatea, că nu ne știm folosi de ea în beneficiul general și individual. Când am fost sub cizma străinilor am rezistat, acum ne mâncăm unii pe alții…
Cred că mai degrabă ar fi trebui să vorbeşti despre acea liberatate precum stare de necesitate, cea ridicată în planul CONŞTIINŢEI.
Iertate fie-mi intruziunile pe-aici, pe-acolo…mai citesc, mai strecor câte un gând…am putea să mai vorbim şi despre singura cu adevărat libertate, aceea a lumii noastre lăuntrice, drumul ei fiind acela spre centrul fiinţei…despre cea a gândului…
Libertatea de a vorbi despre LIBERTATE! Iaca subiect de dezbatere!
apoi…dacă ai dreptate…e cam tragic! Zău!
Pen’ că dacă dânsa e curvă leneșă…fiii mneaei ce-or fi? ne place au ba, cam aici am fost zămisliți.
Zic și eu…
…zămisliți, dar și locuind-o și construind-o pe dânsa așa… curvă leneșă cum se găsește! 😛
deci sau așadar, ea nu fu tocmai curvă, decât că fiii nerecunoscători au construit-o până au dărâmat-o. Puțin câte puțin.
Ciprian, permite-mi să mă întreb în ceea ce-l priveşte pe aka „arhiva tristeţii” cum i-or fi fost profesorii de limba română…asta ca fapt divers. Istoria, de ai vrea să afli alte cele, nu o găseşti doar în manualele şcolare, pe care ceva îmi spune că nu le-ai azvârlit de prea multă vreme. Cred că dacă ţi-ar fi citit vorbele Petre Ţuţea, s-ar răsuci în mormânt; fie-i târâna uşoară!
Poți să-l întrebi și aici și pe propriu-i blog. Cred că îi poți accesa link-ul! Dacă nu, revino cu un gând și ți-l voi afișa!
Prietene, tocmai ce mă întorsesem de pe blogul lui; am vrut să îi răspund aici; acolo ar fi însemnat să îmi fiu strădanie, şi una neizbutită…iar mie nu mi se prea întâmplă asfeluri de…ai câteva încercări să înţelegi de ce…deşi cred că ţi-ar ieşi din prima. M-a mânat într-acolo curiozitatea şi mai cu seamă revolta. Acum mi’s dumerită.
🙂 Da, ne e simplu să dăm cu toți și toate de pământ, neuitând să ne extragem pe noi înșine (imaculații) din context… Dar îl înțeleg… Poate fi o fază a vieții sale, sau…
PS
Dacă îmi consideri intervenţia nepotrivită, şterge-mi, rogu-te, comentariul, dar a fost dintr-un impuls fără putinţă a mi-l stăpâni. Iertare.
Ție nu-ți șterg nimic, doar greșalele de tastare! 🙂
Nu fac dintr-acesta un exerciţiu, şi mai ales nu unul des practicat…dar tu vezi că ai fost prins într-un flagrant…glumeam.
Să vă povestesc ceva; o întâmplare a cărei protagonistă e fost nepoata mea, acum studentă în Sussex; e vorba de Ale, pe care tu şi Agatha o ştiţi…cred…e un portdrapel al ţării acolo, e o mândră româncuţă deja stimată de toţi profesorii; toţi o privesc cu admiraţie şi cu uimire…lesne de înţeles de unde atâta uimire. Odată, le spunea poveşti colegilor din casă; aşa le spun vilelor în care stau, 12, fiecare cu camera lui, cu living, bucătărie, băi şi alte cele…le spunea poveşti despre ţărişoara asta unde au rămas fiinţele de ea iubitoare..le spunea ceva despre Transilvania, despre istoria ei…la care o englezoaică, nevenindu-i a crede, i-a rostit întrebarea pe care ea a ascultat-o cu cea mai mare seriozitate, şi nu ca şi cum nu i-ar fi venit să le creadă urechilor: Ale, vorbeşti serios că Transilvania chiar există? Am crezut mereu că este doar o invenţie de-a lui Bram Stocker.
*erată, că tot vorbeam de lup…”deja stimată de toţi profesorii”…am sărit un cuvânt.
Salutari tuturor! Dupa ce am citit articolul si comentariile am aflat si eu cateva lucruri dspre Romania vremurilor de mult apuse! nu am curajul sa mai fac vreun comentariu cu privire la text insa as dori sa ii spun ceva domnului nelucraciun. Domnule eu nu am trait in acele vremuri ale comunismului, m-am nascut abia dupa revolutie, insa eu tind sa cred ca intradevar era mai bine atunci poate nu cu mult dar era mai bine.Va intrebeti probabil: de ce cred asta? Deoarece orice strain ai opri pe starada chiar si tineri daca le pui o simpla intrebare; -Ce stii despre Romania? aproximativ 60% vor raspunde Dracula, 48% CEAUSESCU, iar restul de 2% vor da ca raspuns unul dintre sportivi,fosti sportivi romani. Insa nici unul nu va raspunde: BASESCU,BOC, ILIESCU, ELENA UDREA etc.
Codruț, eu nu am afirmat deloc faptul că pe vremea comunismului ar fi fost mai bine, dar existau niște reguli, pe care nu aveai cum să le încalci, mai ales dacă erai în funcții publice! Exista un control strict al averilor. Aveai un leu nejustificat, puteai înfunda pușcăria. Comunismul a încercat în schimb distrugerea valorilor tradiționale, negând rolul Bisericii în devenirea națională a României… Și totuși, atunci, românii erau mai solidari. Acum, în libertate nu ne mai regăsim o direcție! Toți avem dreptate dar toți ne împiedicăm de noi înșine…
P.S. Dacă nelucraciun nu ar fi persiflat crezându-se superior în gândire și-n toate cele i-aș fi răspuns politicos!
P.S. 2 Nu te grăbi, că te ”fură” tastatura și faci greșeli de tastare. Am editat acum. 😉
Ok multumesc pentru corectari, nu a fost din cauza ca m-am grabit ci din cauza oboselii. „Imi picau ochi-ngura de somn 😛 „
Nu-ți face probleme, defect
profesoralăăăă profesional, și… am și vreme… 😛 😉Sau deformaţie profesională, cu alte cuvinte.
sau… defecțiune profesională… 😆
Ar fi de rău, precum semn, ca însemnătate, aceea a înţelesului, de ţi-ar fi ceva împedicare in bunul tău funcţionament precum…aş zice, glumind şi da şi nu, despre „defecţiune”…luând la rost cuvântul…precum ar face-o un profesor de limba română.
bun deja m-ati bagat in ceata, deja vorbiti prea „filosoficeste”
Nici pomeneală, june Codruţ, dacă îmi îngăduie Ciprian să îţi răspund; nici pomeneală de filosofie…doar despicam înţelesurile unui cuvânt căruia îi ştiu toate rosturile.
da pai nu prea am inteles ce ati frut sa spuneti prin”defectiune profesionala” la ce anume v-ati referit 😛 eu is asa mai batut in cap nu prea inteleg din prima 😛
There is noticeably a lot to know about this. I feel you made some nice points in features also.
Există evident o mulţime de chestiuni despre acest lucru. Simt că aţi făcut unele observații frumoase, de asemenea.
Hmm it looks like your web site ate my initial comment (it was super long) therefore I guess I’ll just sum it up what I wrote and say, I’m thoroughly enjoying your blog. I too am an aspiring blog blogger but I’m still new to everything. Do you’ve got any helpful hints for rookie blog writers? I’d genuinely appreciate it.
It looks I don’t care about those ”helpful hints”… Enything else??? 😛
Nu ma pot abtine sa spun ca asta se potriveste cu ultima mea povestire… 😉