Universalitatea(?) imperiilor

Imperiile-  mărirea şi decadenţa unor popoare în dauna altora, stări de fapt care par veşnice, dar care se destramă la o singură lovitură, sau la lovituri repetate, din interiorul sau din exteriorul acelor construcţii politice măreţe şi îndrăzneţe. Prin definiţie imperiul este un stat cu o întindere geografică mare, care cuprinde mai multe popoare, din care cel puţin unul este dominant. Ar fi tentant să mai adăugăm la definiţia aceasta, că forma de conducere a imperiilor este monarhia, dar realitatea istorică recentă infirmă acest lucru.

Din cele mai vechi timpuri, orice imperiu şi-a revendicat titulatura de „imperium mundi”.

Argumentele în favoarea acestei idei există şi sunt destul de numeroase. În primul rând, aşa cum scriam în articolul precedent, „puternicii vremii” au scris istoria, chiar dacă uneori au existat şi sincope cauzate de diverse probleme pe care aceste state le-au avut. Pe de altă parte, imperiile au fost mereu purtătoarele şi promotoarele unor strălucite civilizaţii. Există şi unele excepţii: „imperiile de stepă” create de populaţiile turcice şi mongole în secolele IV-XIV, dar şi acestea au adus în Europa o serie de produse din China, datorită relaţiilor comerciale. Cel mai important element pozitiv este aculturaţia, care se manifestă prin: răspândirea unor limbi de cultură, care astăzi au devenit limbi de circulaţie internaţională, respectiv a religiilor majore şi a unor ideologii politice, pe care, fie că le împărtăşim, fie că nu, avem posibilitatea de a ne raporta în mod corect la ele.

Argumentele contra sunt şi ele destul de numeroase şi de bine fundamentate, dacă ne dorim să le dezbatem. Orice imperiu se înalţă prin cuceriri, prin subjugarea sau exterminarea unor popoare, impunerea cu forţa în faţa unor populaţii  care n-aveau altă vină decât că sunt… diferite, rezultând uneori distrugerea unor civilizaţii şi culturi de o valoare inestimabilă. Universalitatea, în acest caz nu poate fi revendicabilă, eventual poate fi impusă cu forţa.

Ciocnirea imperiilor, a civilizaţiilor a adus întotdeauna atât elemente pozitive cât şi elemente negative. Dacă privim în trecutul recent, „războiul rece” a adus cu sine numeroase conflicte, dar acestea au stimulat progresul tehnologic, doar că acesta au fost şi în domeniul armelor de distrugere în masă, care a consumat resurse foarte importante ale statelor, ce puteau fi folosite în scopuri mai umane, dar, slavă Domnului, acele arme n-au fost utilizate în conflicte militare…

Imperiile sunt şi în ziua de azi acele entităţi politice care propun modele de dezvoltare. Chiar dacă nu mai regăsim în titulatura statelor această sintagmă de imperiu, iar în fruntea lor nu-i mai regăsim pe împăraţi ele mai există. De aceea se poate observa că mai reprezintă încă o mare atracţie pentru emigranţi şi sunt şi cele mai mari producătoare dar şi consumatoare ale planetei.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, politic și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Universalitatea(?) imperiilor

  1. Pingback: Universalitatea(?) imperiilor

  2. Pingback: Paradisuri în expansiune | Blogu' care va să zică…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s