Steaua- Dinamo. Avancronica unui meci şi… cam atât!

Acest final de sezon intern la fotbal, aduce faţă-n faţă, într-un meci contâmd pentru finala Cupei României, două echipe care în acest sezon s-au confruntat, mai degrabă, cu propria lor neputinţă de a obţine performanţe, decât cu nişte adversari pe măsură. Dacă în Europa cele două echipe au eşuat lamentabil, în competiţia internă cuvântul cel mai potrivit, pentru a caracteriza evoluţia acestor două echipe este inconstanţa.

Dac-ar fi să se găsească motive pentru acest sezon mai puţin reuşit, cred că în cazul ambelor echipe e vorba de o presiune venită din partea unui public indisciplinat, dar „cu pretenţii”, pe de o parte, iar pe de altă parte, presiunea foarte mare din partea acţionariatului (a patronului, în cazul clubului F.C. Steaua Bucureşti), alimentată cât se poate de mult de presă, care a reuşit şi în acest sezon să agite spiritele.

În ceea ce priveşte deosebirile între cele două echipe, acestea sunt mai uşor sesizabile. La Steaua nu se poate vorbi despre un jucător emblematic, care să fi avut evoluţii constant bune, menite să „tragă echipa după el”, mai ales după transferul lui Bogdan Stancu. La Dinamo s-a remarcat Torje, care a reuşit să iasă în evidenţă mai ales în jocul de atac, atât ca pasator, cât şi la finalizare. La Steaua, desele schimbări de antrenori nu au adus nici o îmbunătăţire a jocului echipei. Presiunea pe anumiţi jucători, venită din partea patronului echipei şi a publicului, a determinat evoluţii mai puţin reuşite din partea acestora. La aceasta se adaugă şi desele conflicte de la echipă, fie între anumiţi jucători şi conducere, fie între jucători. Nici la Dinamo n-a fost tocmai linişte, dar în condiţiile unui lot nu foarte numeros sau valoros, conflictele n-au avut o atât de mare amploare.

În ceea ce priveşte „bagajul” cu care cele două echipe se vor prezenta la meci, după opinia mea acesta e unul destul de subţirel. În opnia mea, Steaua pare să aibă o organizare ceva mai bună şi o apărare mai eficientă. Prezenţa lui Cosmin Olăroiu pe bancă pare să fie un plus pentru roş-albaştri, jocul echipei părând într-un uşor progres. De cealaltă parte, Dinamo are un joc mai ofensiv, ceva mai vertical, Dinamo reuşind în destule rânduri să aducă mingea cu uşurinţă în faţa careurilor adverse, fie prin atacuri poziţionale, fie prin contraatacuri. Cu toate acestea, cele două jocuri din campionat au fost dominate teritorial de Steaua şi câştigate, la limită, de Dinamo.

Consider că acest meci va fi unul destul de tacticizat, ambii antrenori, dar şi unii jucători vor fi conştienţi de miza acestui joc, ceea ce s-ar putea să constituie un dezavantaj privind spectacolul. Nu cred nici o secundă că va conta foarte mult rivalitatea dintre cele două cluburi, dorinţa de revanşă sau alte asemenea chestiuni invocate atât de des în presă. Nu cred că vom avea parte de spectacol! Tocmai de aceea am şi ales acest titlu.

În concluzie, eu consider că acest meci, fie el chiar şi finala Cupei României, va fi unul puţin spectaculos, dar emblematic pentru acest sezon, foarte slab, din fotbalul românesc.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal, Social și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Steaua- Dinamo. Avancronica unui meci şi… cam atât!

  1. Pingback: Steaua – Dinamo. Avancronica unui meci si… cam atat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s