Despre modele demne de urmat şi reuşita în viaţă

Faptul că oamenii sunt fiinţe sociale (nu neapărat sociabile) nu mai este un secret. Fraza asta a fost rostită încă în Antichitate. Întrebarea care se pune este dacă avem sau nu nevoie de modele demne de urmat în viaţă, sau suntem capabili de a reuşi fără a observa evoluţia altor persoane şi a o lua drept reper pentru evoluţia noastră?

Complexitatea lumii în care trăim, s-ar putea să ne determine să nu putem afirma despre o persoană că este singurul model pe care ne dorim să îl urmăm. Odată cu vârsta modelele pe care ne dorim să le urmăm sunt mereu altele, sau ajunşi la o anumită cunoaştere a lucrurilor vom considera, pe bună dreptate, că modelele noastre sunt departe de a fi perfecte. De altfel o singură persoană nu poate avea toate abilităţile necesare pentru toate activităţile pe care le desfăşoară. Un exemplu: Nicolae Iorga a fost un strălucit om de ştiinţă, dar un om politic cu realizări modeste…

O altă problemă care se ridică este aceea dacă un model este un factor de dezvoltare a personalităţii noastre sau un factor inhibator? Aici intervine personalitatea fiecărui individ în parte. Cum nu toate poveştile (nici măcar acelea ale modelelor) sunt doar poveşti de succes, iată că uneori atingerea unui anumit nivel dorit este un lucru dificil. În altă ordine de idei, dacă modelul pe care dorim să-l urmăm activează într-un domeniu unde noi nu avem abilităţile necesare să o facem, evident că nu ne vom putea urma modelul, dar asta nu înseamnă că nu ne putem urma visul sau visurile!

Cea mai mare problemă a societăţii româneşti rămâne însă lipsa modelelor pentru tânăra generaţie sau alegerea greşită a acestora! De găsit vinovaţi pentru această situaţie se pot găsi cu mare uşurinţă. Dar asta nu rezolvă nimic! Soluţiile nu pot fi globale, ci individuale, pentru fiecare tânăr în parte. Tocmai de aceea este de datoria oricui se va simţi responsabil să le explice acestora că succesul sau eşecul este doar o situaţie trecătoare, iar a lăsa ceva în urmă, a creea ar trebui să fie scopul fiecărui individ în parte.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Social și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Despre modele demne de urmat şi reuşita în viaţă

  1. dagatha zice:

    da, modelele negative sunt mai interesante. Ori aleg asta, ori nu aleg nimic. Unii le refuză pentru că au senzația că le limitează originalitatea, alții pur și simplu nu înțeleg la ce e bun să ai un model.
    În manualele de clasa a IX-a este o temă mare: „Personalități, exemple și modele”. Din păcate este opțională. De câte ori am ajuns la ea, mi-a fost foarte greu să aflu de la ei un răspuns convingător privind modelele pe care le au în viață.

  2. dagatha zice:

    de sacrificiu…

  3. banifarabani zice:

    Îmi place tema dar mai ales deschiderea articolului. Sunt enorm de multe de discutat, cred că e mai curând o invitaţie la dezbatere şi, exact cum ai spus, a găsi vinoivaţi, duce la un unic rezultat: amânarea nedefinită a găsirii şi aplicării soluţiei/soluţiilor.
    În puţina mea viaţă, am reuşit să pun cap la cap multe şi cred eu că singurul vinovat de multe din „relele” sociale ale lui „ACUM”, este nivelul de evoluţie general al omenirii, ca specie.
    Suntem abia la începutul drumului către a fi OAMENI. Iar acest drum, începe de la a accepta punctul în care ne aflăm… Avem acum acest intrument de comunicare excepţional, numit internet. Putem schimba experienţa pe care o avem şi picătură cu picătură, putem contura soluţii, strategii, tactici pe care să le aplicăm.
    De pildă, experienţa mea cu cursul CBPN 01, a fost una destul de ciudată. În egală măsură încântătoare şi frustrantă.
    Încântătoare, pentru că au participat oameni de la 15 ani la 67! Fenomenal, zic eu!
    Frustrantă, deoarece cam toţi studenţii s-au blocat la secţiunea „Care sunt talentele tale?”.
    Am făcut sute de ore de documentare, căutând să îmbunătăţesc ceva aici. Exact cum spune şi Agatha, e cam mare „seceta” în domeniu. Aproape tot ce am găsit, e în Engleză. Efortul de a traduce în română, e uriaş. Unde sunt profesorii de Engleză, care ar putea ajuta în asta? Unde sunt cursurile de orientare profesională, accesibile oricui, pe net? Netul permite acum enorm de multe!
    Da, recunosc, mă pricep la tradus… Practic Engleza de aproape 40 de ani. Dar e dificil. Vorbim aici de sufletul omului şi „psihic” e doar un termen menit să mai îndulcească greutatea răspunderii…
    În fine…
    Închei prin a îţi mulţumi pentru ideea lansării în dezbatere a unei astfel de teme.
    Personal, am mai multe modele, pe care m-am străduit să le „topesc”, dezvoltându-le în ceva unitar. În cărţile publicate, am înşirat o listă, poate mereu adăugată, mereu diferită, pentru că port în sufletul meu mulţi oameni şi cred că, în anume măsură, sunt rezultatul muncii lor în direcţia cunoaşterii de sine.
    Iar acest articol, aşa cum îl văd eu, e un astfel de demers, căruia îi subscriu!
    Închei, recomandând tuturor celor interesaţi de ei înşişi, acest film, care mie îmi place enorm:



    • Ciprian Bojan zice:

      Corecte observații. Astfel de lucruri însă sunt destul de dificil de gestionat dacă n-ai la îndemână un sistem integrat unde TOȚI participă activ la procesul de educare: profesori, elevi, părinți, factori de decizie. Abia aștept programul ”afther school” să pot ajuta copiii să învețe. E prea mare ruptura dintre școală și familii, iar interesele parcă se bat cap în cap…

      • sserbanro zice:

        …Am revenit aici de la Bianca Rus… Constat că am aceeaşi părere ca şi atunci când am venit prima oară. Ceea ce mă bucură însă cel mai mult este faptul că un profesionist în domeniu scoate la suprafaţă aspectul cultivării, al dezvoltării individualizate. E ceva natural, iar acest „Patul lui Procust” practicat în educaţie şi în viaţă, a dat doar tensiuni, frustrări şi rezultate sub-mediocre. Pe de altă parte, iată, în doar circa 500 de ani de scris, aproape toată lume de pe glob ştie carte. Sau oricum, destul cât să citească o carte. Dacă mă gândesc totuşi că specia umană numără mai mult de 5 secole, cred că am evoluat acceptabil şi din ce în ce mai repede. Acum, cred că avem ce ne trebuie pentru a pune omul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit. Trebuie doar să decidem asta. Fiecare în dreptul său, nicidecum să aşteptăm o lege sau o hârtie de la guvern sau o autoritate oarecare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s