Dimensiunea umană a istoriei

La o primă vedere istoria pare o succesiune de fapte excepţionale, fără nici o posibilitate de a fi modificate, adunate în volume şi tomuri întregi şi oferite omenirii spre cunoaştere. De aceea istoria pare o ştiinţă „moartă”, lipsită de posibilitatea, pentru cei care se apleacă asupra acesteia, de a interveni în vreun fel sau altul în şirul sau în conţinutul faptelor şi întâmplărilor descrise.

Nimic mai fals! Istoria este prin excelenţă o ştiinţă a umanităţii, fiind strâns legată cu tot ceea ce aparţine, direct sau indirect, umanităţii. Aşadar, istoria este o ştiinţă vie, izvorâtă din nevoia omului de a răzbate prin veacuri, spre generaţiile viitoare, de a-şi lăsa amprenta asupra a ceea ce se poate numi dezvoltarea societăţii. De aceea istoria nu este o ştiinţă a trecutului, aşa cum în mod greşit este percepută, ci o ştiinţă a evoluţiei societăţii omeneşti.

Istoria este făcută şi scrisă de oameni şi pentru oameni. Nu încape nici o îndoială, că istoria are o dimensiune moral-civică foarte pronunţată. Plecând de la acest deziderat, scrierea istoriei a săvârşit de-a lungul epocilor, păcatul de a înfiera epoca sau perioada tocmai apusă. Aşa s-a ajuns să se scrie astăzi despre comunism cu patimă, la fel cum au scris şi comuniştii despre perioada interbelică, iar cei din perioada interbelică despre perioada antebelică ş.a.m.d. Ori, după părerea mea şi nu numai, scopul fundamental al istoriei este stabilirea adevărului despre o perioadă sau alta.

Istoria este vie deoarece evoluează odată cu timpul. Ceea ce trăim în prezent, în clipa următoare devine istorie. În acest context putem vorbi despre o atemporalitate a istoriei sau despre permanenţa istoriei. Desigur, în memoria urmaşilor noştri, chiar şi pe linie genetică, nu vor rămâne toate faptele noastre, ei vor avea astfel posibilitatea de a alege ceea ce este important de reţinut despre noi.

În centrul evenimentelor, fenomenelor şi proceselor istorice sunt oamenii. În acest context există o controversă legată de importanţa rolului personalităţilor în istorie, faţă de  importanţa rolului maselor în istorie. Atâta timp cât forţa motrice a oricărei acţiuni umane este ideea, iar orice idee de anvergură nu poate fi pusă în practică de o singură persoană, consider că discuţia nu-şi are rostul. Doar că în cazul marilor oameni de ştiinţă şi de artă, rolul maselor cred că e unul infim. Dar să nu uităm că şi aceştia au fost… oameni.

Progresul societăţii omeneşti este o realitate permanentă, indiferent de cei doi factori perturbatori: războaiele şi dezastrele naturale. Este însă progresul tehnologic un element doar cu efecte benefice? Cred că nici în acest caz nu se poate da un răspuns ferm. În acest context observ însă un fenomen pe care mi-e destul de dificil să-l caracterizez: desacralizarea, ateizarea societăţii. Poate aici structurile religioase organizate, fie creştine (Bisericile), fie necreştine nu pot răspunde suficient de ferm la nevoile societăţii. Ori societatea contemporană are, după opinia mea, nevoie de religie.

În concluzie, chiar dacă unii dintre noi consideră că n-avem nevoie de istorie, nu ştiu câţi vom putea nega existenţa şi valorile pe care istoria ni le transmite.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Dimensiunea umană a istoriei

  1. Pingback: Dimensiunea umana a istoriei

  2. dagatha zice:

    fără istorie…cam greu de înțeles unele aspecte ale existenței noastre.
    Păcat că mulți nu înțeleg asta.

  3. ellyweiss zice:

    o pledoarie pentru respectul fata de istorie. si clipa asta, in care eu scriu aici…maine va fi istorie 🙂
    desigur, sunt persoane ce nu inteleg rostul studiului istoriei. cum nu inteleg eu de ce ai ajuns la religie 🙂 religia tine de ceva intim.
    de exemplu, eu inteleg ca e bine sa stim si cate ceva despre religie, desi unii dintre noi, printre care trebuie sa iti spun ca ma numar si eu, nu vad rostul studiului acesteia in scoala. religia tine de ceva intim, de convingerile personale ale fiecaruia.
    traim vremuri moderne…crede-ma ca dintre cei ce merg la biserica, cei mai multi o fac dintr-o inertie…ca asa „da bine”. habar nu au despre ce este vorba. nici macar la sat…ca sa nu mai vorbim despre oras.
    respect convingerile religioase ale celor din jur, desi eu nu sunt deloc religioasa 🙂
    societatea romaneasca are nevoie, in primul rand, de educatie…una corecta…de bun-simt, nu neaparat de religie. nu (doar) religia rezolva problemele bolnavei noastre societati.

    • Ciprian Bojan zice:

      Nu religia le va rezolva, ci credința, credința adevărată, conștientă, nu oarbă, nu superstițioasă, care induce frică, nu trăire. Acesta e crezul meu, deoarece dacă faci o comparație între o legislație care își propune îndreptarea morală a societății și morala creștină, sau religioasă, nu neapărat creștină, NU EXISTĂ NICI O DEOSEBIRE!

  4. Pingback: Recapitulări necesare: cauzele instaurării comunismului în Europa | Blogu' care va să zică…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s