Taraba cu sentimente

Nimic nu e mai natural şi mai adevărat ca afirmaţia: „oamenii au sentimente„. Da, le avem, suntem cei care ni le „permitem”, considerând că ne reperezintă, că sunt formule prin care ne putem autodefini faţă de semenii noştri.

Sentimentele acestea sunt de mai multe categorii, dar eu unul aş încerca să le separ astfel: admiraţie, respect, dragoste, milă, teamă, dispreţ, ură. Interesant este faptul că aceste sentimente le putem nutri faţă de o persoană în diferite momente, sau putem avea pentru o persoană sentimente pozitive şi negative în acelaşi timp.

Pe de altă parte, tot după părerea mea sentimentele negative sunt mai profunde decât cele pozitive. Ura, spre exemplu, este mai puternică decât dragostea, deoarece atunci când iubim pe cineva, avem totuşi o îndoială, dar când urâm, îndoiala este înecată pur şi simplu de sentimentul de ură…

În altă ordine de idei, actuala societate „postindustrială” sau informaţională, aşa cum mai este denumită, oferă prin diversele medii de răspândire a informaţiilor, realităţi şi fapte prin care diverse persoane îşi expun sentimentele în public. Departe de a fi vorba de interese ştiinţifice sau statistice, prezentarea acestor subiecte mondene este un mijloc destul de facil pentru instituţiile de presă de a câştiga nişte foarte mulţi bani. Nu cred că are vreo importanţă că toate aceste relatări şi ştiri sunt alcătuite şi transmise într-o maineră cel puţin ridicolă, nu contează că personajele sunt ridicole; banii n-au miros!

Oare cât o mai costa vreo lacrimă de-a Zăvorancei sau vreo privire încruntată de-a lu’ Irinel? Putea fi şi invers, sau personajele şi faptele sunt de-a dreptul întâmplătoare, chiar dacă ele există în realitate…