Cultura românească. O scurtă încercare de caracterizare empirică

Vorbim adesea despre cultură şi despre nevoia de cultură, încercăm să aducem argumente şi contraargumente cu privire la valorile noastre culturale. Şi totuşi… Ce fel de cultură este cultura românească, cum a evoluat aceasta şi la ce nivel a ajuns în zilele noastre? Iată câteva teme „grele” de discuţie, pe care io, un prăpădit de profesoraş de ţară îndrăznesc să le dezvoltNevoia de cultură sau invocarea destul de patetică, cel puţin în ultimii 20 de ani, mă împinge şi pe mine să-mi dau cu păerea…

În primul rând, cultura românească are o importantă componentă populară, ţărănească, fiind o consecinţă a lipsei acute a unei culturi organizate, scrise în centre eclesiastice sau laice, vreme destul de îndelungată. Desigur, aceste centre nu au lipsit în totalitate, dar erau lipsite de forţă şi se adresau unui număr destul de redus de oameni; erau „elitiste”, dacă putem spune aşa. Această latură ţărănească a culturii româneşti, a produs două efecte majore, în opinia mea: în primul rând a perpetuat forme arhaice, precreştine, printr-o cultură eminamente orală, din generaţie în generaţie şi, a dezvoltat o mare diversitate de abordări ale diferitelor teme, pe care cultura ţărănească le-a atacat: naştere, căsătorie, moarte, muncile agricole etc. Astfel, cultura ţărănească este unitară în ceea ce priveşte temele majore pe care le-a abordat, dar diversă, din cauza specificului „lumii ţărăneşti”, care presupune un spaţiu limitat de deplasare a indivizilor.

O altă componentă a culturii româneşti o constituie Ortodoxia, ca modus vivendi, ca mod de a ne prezenta şi a ne deosebi de popoarele vecine. Ortodoxia a inclus în Biserică limba şi scrierea în slava veche, ceea ce a întârziat oarecum procesul de dezvoltare a culturii româneşti scrise. Abia în secolul al XVI-lea putem vorbi despre asta, cu ajutorul centrelor de cultură aflate sub influenţa Bisericii reformate: Braşov şi Sibiu.

Secolul următor va aduce o răspândire a centrelor de cultură din Ţara Românească şi Moldova şi un început al scrierilor laice, care spre sfârşitul secolului al XVII-lea vor atinge apogeul prin marii cărturari Dimitrie Cantemir şi Nicolai Milescu.

În secolul al XVIII-lea, cultura românească va găsi mijloace mai propice de dezvoltare în Transilvania, ferită de un regim instabil de putere, precum cele fanariote din Ţara Românească şi Moldova. Şcoala Ardeleană şi Supplex Libellus vor însemna, în modul cel mai temeinic cu putinţă, începuturile afirmării românilor ca popor, ca naţiune distinctă şi unitară în acest spaţiu. „Secolul luminilor” îşi arăta astfel roadele asupra românilor, prin dezvoltarea ideilor naţionale, care au mers mână în mână cu ideile revoluţionare prezente în epocă.

Secolul al XIX-lea, mai ales în a doua sa jumătate, se remarcă printr-o efervescenţă culturală şi spirituală deosebită, când se pun bazele unui învăţământ public, iar deschiderea spre alte culturi pare să fi avut un caracter echilibrat. Statul naţional a sprijinit afirmarea culturii naţionale şi a deschis posibilitatea afirmării acesteia pe plan extern. Ca stat independent, România antebelică a reuşit să menţină legături fructuoase cu românii din provinciile aflate sub stăpânire străină.

În secolul trecut, cultura naţională s-a confruntat cu destule probleme, devenind oarecum tributară unor formule cel puţin nefericite:

  1. Tendinţa preponderenţei: afirmarea întâietăţii culturii româneşti în faţa culturii unor comunităţi conlocuitoare şi negarea şi cenzurarea unor curente şi personalităţi culturale semnificative ale celorlalte naţiuni conlocuitoare
  2. Tendinţa permisivităţii: preluarea unor idei din curentele străine, occidentale sau sovietice, care să înlocuiască anumite curente şi personalităţi naţionale, pe criterii de politică de stat, cenzură etc.; sau încercarea de a imita unele tendinţe şi curente culturale din străinătate
  3. Tendinţa provincialismului: atunci când se consideră că o regiune istorică sau alta este „superioară”, inclusiv din punct de vedere cultural
  4. Tendinţa antitezei. Imediat ce o idee sau o persoană va avea o relevanţă în rândul publicului, va apărea şi contestarea ideii sau pesoanei…
  5. Tendinţa egocentrismului sau metoda „îndiguirii”, prin care persoane sau grupuri vor rămâne închise într-o lipsă totală de transparenţă, refuzând dialogul şi difuzarea unor idei, pe motiv de „pericol de contaminare externă” a acelei persoane sau acelui grup.

Cam acestea sunt, în opinia mea, problemele moştenite de cultura noastră, încă din secolul trecut. Dialogul cultural cam lipseşte, sau, în cel mai bun caz, se manifestă doar ca mod de polemizare în jurul unor idei, tendinţe sau realităţi. Să nu fiu înţeles greşit: cultura românească are resurse chiar nebănuite şi comunică pe toate căile posibile cu publicul… Dar… Lipseşte acel spirit unitar, se „cântă” pe prea multe „voci” şi lipseşte un lucru esenţial: marketing-ul, ştiinţa de a vinde cultura.

Este greşită abordarea conform căreia cultura trebuie să fie un act eminamente elitist... La puzderia de absolvenţi de universităţi, indiferent cum se numesc acestea, întâlnirea acestora cu actul de cultură, cere o anumită continuitate, se cer noi orizonturi, atât din perspectivă practică, imediată, aceea a unei desăvârşiri a pregătirii profesionale, cât şi în privinţa nevoii de formare a personalităţii umane a fiecărui individ.

În opinia mea, problemele pe care le-am menţionat mai sus, aruncă asupra culturii româneşti eticheta de cultură periferică. Bine, o să spunem că un Brâncuşi, un Cioran, un Eliade, un E. Ionesco, un G. Enescu sunt români. Da, şi francezii vor recunoaşte asta, dar ei văd personalităţile pe care le-am menţionat mai sus ca excepţii, iar noi ca popor… Să nu mai zic de campania antiromânească făţişă din Italia şi Franţa la adresa românilor şi a României.

Bine, şi care ar putea fi soluţiile? În primul rând trebuie să fim receptivi la actul de cultură!!! Apoi ne vom putea da cu părerea despre calitatea acestuia sau despre lipsa de calitate!

P.S. Datorez acest articol unei (îmi permit să-i spun) prietene, pe care vă las să o descoperiţi!

Update: Iată şi un alt blog, pe care vi-l recomand cu căldură!

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Personal și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cultura românească. O scurtă încercare de caracterizare empirică

  1. Lumy zice:

    da, poti sa-mi spui prietena. 🙂

  2. dagatha zice:

    am scris un articol pentru o revistă care se numea „România între Orient și Occident”. Poate ar trebui să îl postez și pe blog odată… 🙂
    la ceea ce ai scris, dintr-un patriotism local 😀 aș adăuga cronicarii moldoveni care au avut un rol definitoriu în conturarea unei limbi românești și care au contribuit esențial la dezvoltarea istoriografiei românești.
    aaaa, și evident, teoria sincronismului lovinescian, cu acel „saeculum”- spiritul veacului, cu teoria imitațiai, cu mutația valorilor estetice…
    uite că descopăr și aici multe lucruri interesante 🙂

    • Ciprian Bojan zice:

      Da, e drept şi just ceea ce spui tu despre cronicari, chiar l-aş aminti şi pe Dimitrie Cantemir, ca personaj de anvergură eurpoeană, dar, conştiinţa naţională s-a clădit mai anevoie, iar eu vorbesc doar despre românii din Transilvania, cei care s-au format la universităţile occidentale, catolice.

  3. Pingback: Cioran, Noica, Blaga, Țuțea, Eliade TREBUIE INTERZIȘI? Ce lipsește creației să se poată manifesta în deplinătatea ei? | Bciprianmp’s Blog

  4. Pingback: Cioran, Noica, Blaga, Țuțea, Eliade TREBUIE INTERZISI? Ce lipsește creației sa se poata manifesta in deplinatatea ei?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s