Ieri, 19 mai, în Piaţa Victoriei, au protestat câteva zeci de mii de sindicalişti. Motivele sunt binecunoscute şi nu le mai reiau. Răspunsul Guvernului şi Parlamentului României, s-a concretizat astfel:
1. A fost adoptată Legea Lustraţiei, prin care actulul Preşedinte şi Primul Ministru mai pot ocupa funcţii publice. Ce bine! La următoarele alegeri prezidenţiale, propun să-l alegem pe Zăus pe viaţă! Şi ce dacă ne refuză, ÎL OBLIGĂM!
2. Guvernul României îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru măsurile anunţate de reducere a cheltuielilor publice, care să fie introduse în scrisoarea de intenţie pentru FMI. Încă nu se cunoaşte concret care vor fi măsurile. Probabil că lu’ Zăus i s-o fi gătat creditu’ pă cartelă, sau minutele, ori are telefonu’ la reparat, că măsurile trebuie să vină de la Cotroceni…
3. În Camera Deputaţilor, a fost adoptată Legea Educaţiei, propusă de ministrul Dan(i)el Funeriu şi pieptănată, pe ici pe colo, în comisii. Atrag atenţia că această variantă de Lege, nu a fost acceptată nici de profesori (deci nu numai liderii sindicali o contestă), nici de părinţi, nici de elevi sau studenţi.
Prin această atitudine, actuala putere, ne obligă practic, să găsim diferite forme de nesupunere civică. Ce-ar fi, spre exemplu, dacă se menţin reducerile salariale de 25%, ca medicii să consulte şi să trateze numai 75% din pacienţi, sau profesorii să ţină numai 75% din ore, sau un poliţist să prindă numai 75% din infractori, sau un bibliotecar să împrumute cărţi doar la 75% din cititori, ş.a.m.d? Pentru cei mai sus menţionaţi, şi aşa salariile sunt destul de mici. Pensionarii şi şomerii sunt şi mai vulnerabili. Reprezintă peste jumătate din populaţia adultă a României.
România va intra în haos, iar guvernanţii continuă să-şi sfideze proprii cetăţeni. Să vedem ce se va întâmpla dacă îi sfidăm şi noi pe guvernanţi?
-
Arhive
- februarie 2022
- septembrie 2021
- octombrie 2020
- octombrie 2018
- august 2018
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- noiembrie 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- mai 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- decembrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iunie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- mai 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- martie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
-
Meta
Romanii au creat PARLAMENTUL in RO. , acesta a aprobat LEGI prin care au fost angajati Jefuitori la STAT , Parlamentul timp de 20 de ani a consumat din buget in jur de 20 miliarde EURO + legile care au creat portite prin care Economia subterana a inghitit in jur de 46 miliarde EURO – Aparatul de FISC trebuia atunci ELIMINAT si supertaxate AVERILE in paralel cu URMARIREA EVAZIONISTILOR !!! deci DESTEPTAREA ROMANI – PUTEREA ESTE in VOI !!!
am tot dat avertizari… legile FEMOSAN … PRUDENTA MAXIMA ROMANI …. in 27.03.2010 am dat o avertizare privind masinile si avioanele … a fost cazul POLONIEI si norul Vulcanic care a tinut avioanele la sol … alta avertizare ACUM – pana cand nu sunt blocate RESURSELE catre Parlament nu iesim din CRIZA … asta trebuie sa ceara POPORUL la GREVA GENERALA … Parlamentul consuma peste 1 miliard euro ANUAL …
Se presupune că Parlamentul îi reprezintă pe cetăţenii care i-au votat şi care nu i-au votat pe parlamentari. Actualul Parlament, ca şi cele precedente, e o glumă proastă. Nici măcar nu se reprezintă pe ei înşişi. Greva generală va rezolva… NIMIC, pentru că structura puterii în România este atât de puternic înfiptă în instituţiile statului şi atât de puţin interesată de problemele cetăţenilor, încât nu va ţine cont decât de comanda Zăusului.
Pingback: INTALNIREA BLOGGERILOR SATMARENI - BLOGMEET 9 IULIE SATU MARE | Otto Pop