Redobândirea calităţii de… om

Trăim în secolul informaţiei, al tehnologiei, al globalizării. Tot ceea ce auzim, vedem sau citim are, pentru câteva secunde, o importanţă mai mică sau mai mare pentru viaţa noastră. Şi totuşi, cine ne guvernează nouă viaţa? Cine decide în locul nostru? E vorba de nişte personaje, desprinse parcă dintr-un alt scenariu, menite să ne acapareze destinele, visele, succesele sau neîmplinirile, pentru propriul lor câştig „de imagine”.

Şi în astfel de condiţii, ne întrebăm firesc: Sunt ei atât de diferiţi de noi? De argumete pro şi contra unui răspuns la această întrebare, nu ducem lipsă, nici unul dintre noi. Singurul răspuns cert îl oferă, în schimb, realitatea, viaţa.

Şi pentru acest răspuns, voi încerca să argumentez cu exemple concrete:

  1. Un politician, care a deţinut cândva o funcţie mai înaltă, după pierderea acesteia, sau după retragerea din politică devine subit „un om obişnuit”. Nu uită însă, să dea în continuare sfaturi, să propună soluţii, să critice, sau să ofere sprijinul „dezinteresat” pentru orice acţiune care „face bine la imagine”. Un astfel de personaj, nu-şi poate refuza sieşi calitatea de „guru”, de atotştiutor, clarvăzător ş.a.m.d.
  2. Un artist, un preot, un jurnalist, un reprezentant al societăţii civile, un şef (mai mare sau mai mic), un sportiv, un dascăl, un jurist, un jandarm, un poliţist, îşi joacă „rolul” în faţa publicului-ţintă, aşa cum ştie mai bine şi… pleacă. Apoi, devine şi el un „simplu om”…
  3. Un „om simplu”, face un lucru deosebit, demn de laudă, pentru cei apropiaţi sau, cu ajutorul mass-media, pentru „toată lumea”. Devine, preţ de câteva secunde celebru, ajunge „cineva”, îl vede lumea la televizor, etc. Şi apoi… redevine „un om obişnuit”.

Toate aceste trei situaţii prezentate mai sus, fac parte din viaţa noastră zilnică, şi participăm la ele direct sau indirect reacţionând emoţional. Şi dacă toate aceste lucruri se întâmplă în fiecare zi, ce ne împiedică pe noi să rămânem oameni? Ce ne împiedică să gândim sau să acţionăm din considerente pur şi simplu umane? Dacă la finalul acţiunii noastre, nu găsim recompensa dorită, ne simţim frustraţi. E şi normal, altfel nu ar exista nici o motivaţie să acţionăm, că doar suntem… oameni.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural, Social și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s