Fundamentele teoriei cunoaşterii

Cunoaşterea umană, raţiunea, este un dar cu care Divinitatea sau mama-natură a înzestrat rasa umană. Este îndeobşte cunoscut faptul că, evoluţia speciei umane are ca bază de plecare descoperirea empirică de noi mijloace de existenţă şi căutarea unui echilibru emoţional al indivizilor şi comunităţilor umane. Din punctul meu de vedere cunoaşterea umană are doar două domenii fundamentale: filosofia şi matematica. Aceste două domenii ale cunoaşterii, nu se exclud însă reciproc, ci se completează.

Filosofia, este un domeniu de cunoaştere subiectivă a realităţii. Din filosofie se pot sesiza cu uşurinţă multe manifestări ale gândirii şi creaţiei umane: artele (inclusiv literatura), organizarea socială sau regimul politic al unei epoci sau regiuni. Dacă pentru Preistorie avem cele mai sărace informaţii, cu privire la modul de gândire al indivizilor sau comunităţilor străvechi, Antichitatea ne-a lăsat drept moştenire cunoaşterea acelor oameni prin izvoare scrise. Dacă alături de antropologie şi arheologie, ar mai exista o ştiinţă care să se ocupe de urmele preistorice, am putea afla cu uşurinţă informaţii ceva mai intime în legătură cu omul preistoric. Există de pildă o ştiinţă conexă psihologiei şi criminologiei, care studiază scrierea olografă (de mână), şi mă gândesc, ce bine ar fi dacă picturile rupestre preistorice, sau statuetele din lut ars, ar putea fi studiate asemeni scrierilor olografice!

Dar să revenim. Spre exemplu, curentul filosofic cunoscut sub numele de stoicism, a avut cea mai mare influenţă în Imperiul Roman. Bazat pe : Etică, Fizică şi Logică, acest curent filosofic reflectă modul foarte riguros în care va fi organizat Imperiul, cel puţin până în sec. al IV-lea, când Creştinismul a „confiscat” o bună parte a gândirii materialiste, transferând-o spre o gândire metafizică, din raţiuni doctrinare. Cel mai bun exemplu mi se pare influenţa asupra istoricului Titus Livius, care în lucrarea sa fundamentală Ad Urbe Condita (De la fondarea Romei), pledează pentru reîntoarcerea la valorile tradiţionale ale vechilior întemeietori ai Romei. Totuşi în Occident, părinţi ai Bisericii precum Toma de Aquino şi Sfântul Augustin, au preluat unele idei ale stoicismului. Ba, mai mult, în Renaşterea târzie, s-a născut neostoicismul, care i-a influenţat apoi de René Descartes şi Immanuel Kant.

Revenind la legăturile dintre filosofie şi matematică, aş insera aici faptul că unii din marii filosofi, au fost şi matematicieni. Este cazul lui Pitagora, Arhimede, sau chiar René Descartes, care demonstrează prin faptul că există numărul imaginar infinit (simbolizat prin oo) existenţa lui Dumnezeu.

Matematica, este domeniul de cunoaştere obectivă a realităţii. Din matematică s-au născut ştiinţele exacte (fizica, chimia, biologia), care operează cu cantităţi precise, şi cu legi şi teorii clare.

Dar hai să facem un exerciţiu de logică: între cifrele 0 şi 1, există un infinit de numere reale, raţionale şi iraţionale. Şi atunci care este de fapt infinitul? Eu cred că atigem aici un punct pe care tot filosofia îl rezolvă: vorbim aşadar de un „microcosmos” şi de un „macrocosmos”. Banalele numere 0 şi 1, stau la baza sistemului de calcul binar, cu aplicaţii actuale în informatică şi cibernetică. Şi în acest caz ajungem la filosofie, este vorba de filosofia orientală. De pildă Chinezii vorbesc de ying şi yang, sau persanii au preferat o abordare „dualistă” a lumii, sub influenţa Maniheismului şi Mazdakismului.

Ştiinţele exacte, au evoluat la rândul lor sub influenţa filosofiei. De exemplu, fizica cuantică, a cărei formulă binecunoscută a fost definitivată de Albert Einstein, a stat la baza formulării Teoriei Generale a Sistemelor, fundamentată în prima jumătate a sec. XX de biologul german Ludwig von Bertalanffy, şi care a avut o mare influenţă asupra tuturor ştiinţelor care operează cu sisteme precise de calcul.

În alte privinţe filosofia a avut o mare influenţă asupra istoriografiei şi politologiei. Aceasta se regăseşte mai ales în privinţa modului de a scrie istoria în funcţie de regimul politic în care a trăit, sau la care s-a raportat istoricul.

Aşadar cunoaşterea umană, în plenitudinea sa, poate sau nu poate rezolva cerinţele unei societăţi umane, însă este un dar la îndemâna fiecăruia dintre noi.

Anunțuri

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în cultural și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Fundamentele teoriei cunoaşterii

  1. Nu stiu daca pot sa fiu de acord cu tine cind imparti cunoasterea intre filosofie si matematica. Tu spui ca matematica e o stiinta obiectiva, dar asta nu e chiar asa. adica, matematica e o inventie a mintii noastre, adica e subiectiva, dar care prin nu stiu ce minue se potriveste de minune cu realitatea obiectiva. Cineva a scris un articol intitluat „The unreasonable effectiveness of mathematics” pornind tocmai de la mirarea asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s