Tot legat de ziua de naştere, sau de alte evenimente din viaţă, îmi fac un bilanţ, şi mă-ntreb: Ce-am făcut eu în ultima perioadă? Ne stabilim fiecare limite, obiective, ţeluri. Uneori ne ies, alteori nu, câteodată ne iese ceva ce nu ne-am propus niciodată, şi ne bucurăm. Poate bucuria de a trăi nu-i suficientă. Poate dorinţa de a face ceva util pentru noi şi pentru alţii nu este răsplătită aşa cum ne-am dori.
Îmi aduc aminte de expresia bunicii mele din partea tatălui: “Tare-aş vrea să mor, da’ să pot învia peste un an să vă văd cum vă descurcaţi!” Expresia ascunde dragostea pe care o avea pentru familie, dar şi un soi de fetiş al faptului că era conştientă că noi n-am fi înlocuit-o cu nimic în lume, şi simţea că rolul său era foarte important. Şi avea dreptate! Multă dreptate!
Astăzi, după mai bine de 17 ani de la dispariţia bunicii mele, îmi pun aceeaşi întrebare. Da’ sunt mult mai egoist şi mai grandoman: “Cum ar arăta Lumea fără mine?”. Auzi tu, cică Lumea… . OK! Nu sunt nebun să cred că Lumea e ceva care se învârte în jurul meu. Da’ dacă eu voi dispărea vreodată, tare mi-aş dori să fie o lume ceva mai bună…
Dispariţia lui Michael Jackson a produs o vie emoţie în întreaga lume, tragicul eveniment devenind cea mai importantă ştire a acestei săptămâni. Nici cauzele, nici împrejurările dispariţiei artistului, omului Michael Jackson nu valorează cât durerea şi şocul produs de tragica veste. După o carieră de aproximativ 45 de ani dedicată muzicii, cu suişuri şi coborâşuri, atât pe plan profesional cât şi personal, poate, Dumnezeu şi-a cerut tributul…
Cariera sa a cunoscut apogeul în îmrpejurări la fel de tragice. Dispariţia lui Elvis urmată de cea a lui John Lenon, la fel de şocante pentru întreaga Planetă, care avea nevoie de o „nouă stea”. Aceasta s-a numit Michael Jackson. Un „one show man”, talentat, plin de energie, cunoscut de mai mult timp şi admirat. Începutul anilor ‘80 ai secolului trecut, s-au manifestat în plan muzical sub influenţa muzicii disco, propunând publicului ritmuri, manifestări atitudini şi trăiri extravagante şi pline de viaţă. Anii ‘80 au promovat în plan muzical şi nu numai, figuri efeminate, costumaţii strălucitoare, spectacole cu asisenţe nemaiîntâlnite (ca număr de spectatori) până atunci, şi apariţia sau apogeul unor genuri muzicale aparent asemănătoare între ele, care au influenţat un mare număr de tineri, aceştia devenind la rândul lor „sclavii” acestor curente şi genuri muzicale, sau ale manifestărilor şi atitudinilor sociale şi comportamentale, datorate publicităţii şi campaniilor de imagine de care se bucurau artiştii.
Anii ‘90 au debutat cu o influenţă destul de serioasă a muzicii rock. Şi altă veste tragică: dispariţia lui Freddie Mercury. Dar, cum titlul celebrului hit al trupei Queen o spune: „The Show Must Go One”. Muzica a cunoscut noi genuri: rap, hip-hop, dance, tehno, rock alternativ etc. Legendele s-au născut şi au dispărut. Michael Jackson a continuat să fascineze, să încânte şi să dea energii nebănuite. Spre sfârşitul deceniului X, declinul său a fost continuu. Problemele din viaţa personală, s-au împletit tot mai dureros cu eşecurile în plan muzical şi al imaginii. Bolile fizice şi traumele psihice l-au determinat pe Michael Jackson să se ascundă, să-şi creeze o lume proprie, lipsită de prieteni, fără sprijinul real al familiei sale, dar cel mai dureros pentru artist, fără energia de care avea atâta nevoie: publicul, acela care a trăit atât de intens alături de el, care l-a iubit şi pe care l-a iubit în mod necondiţionat.
Sub aceleaşi auspicii, primii ani din secolul XXI au consemnat apariţii sporadice ale artistului. Din păcate, au fost foarte puţine apariţii la spectacole. Şi, ca să nu-l uităm, şi-a luat adio de la noi toţi, fie că l-am admirat sau l-am detestat, cu un ultim album. Legenda continuă.
Pe oamenii ce zac căzuţi în ţărnă
Loviţi prea crud şi nemilos de soartă,
Încât nici ţărna nu-i primeşte şi nu-i iartă;
Voi îi loviţi?! Şi faceţi ca eternă,
Şi crudă, dureroasă să le fie năpasta.
Ce legătură are Dumnezeu cu asta?
Pe oamenii care trudesc o viaţă-ntreagă,
Şi vă aduc ofrande, multe şi de preţ,
Ca să alimenteze-al vostru trai semeţ,
Voi tare-aţi vrea să vă-nţeleagă,
Şi numai voi să le conduceţi viaţa.
Ce legătură are Dumnezeu cu asta?
Voi aţi călcat o viaţă-ntreagă pe cadavre,
Nu v-a păsat măcar puţin de noi,
Şi nici măcar că vine viaţa de apoi!
În nepăsare şi porniri macabre
Aţi vrea să vă trăiţi voi viaţa?
Ce legătură are Dumnezeu cu asta?
Dar aţi uitat, de ziua Judecăţii?
Dar dacă-i mâine, ce veţi face-atunci?
Veţi fi cumva mai puri ca nişte prunci?
Sau veţi simţi puterea mare a dreptăţii?
Şi crudă, dureroasă va fi soarta
Căci Dumnezeu va rândui sentinţa asta!
“Iată dragi învăţăcei, că mi-a venit şi mie rândul să vă devin profesor. Pentru că voi mă cunoaşteţi, drept să vă spun, eu unul nu sunt atât de curios cine sunteţi Dvs. Nici n-ar avea sens, oricum sunteţi prea mulţi, şi nu vă pot reţine tuturor numele. Pot în schimb, să vă reţin datele- pe care le daţi oricum de bună voie, şi să vă bag la statistici, ca să pot să ofer şefilor şi angajaţilor companiei care m-au creat satisfacţia unor profituri.
Ştiu, nu am studiile necesare pentru meseria de profesor, dar Domnul Preşedinte al României mi-a oferit posibilitatea de a-i înlocui pe profesorii din acea ţară. N-am o diplomă, dar mie îmi este de ajuns cuvântul unui Preşedinte. Chiar dacă nu am făcut şcoală, au făcut-o alţii în locul meu, la timpul potrivit, şi mă lasă să vă împărtăşesc din munca lor prin intermediul paginilor web, de pe care puteţi citi în voie, orice informaţie doriţi. Şi ce dacă unii dintre ei spun prostii? Nu este treaba mea să-i corectez! Cei ce trebuie să-i corecteze sunt tot utilizatorii care au făcut carte.
Mai am şi anumite avantaje. Spre exemplu, eu aş putea să învăţ simultan câteva milioane de oameni odată, în toate limbile Pământului, pe aceeaşi temă, sau pe mai multe teme odată. Poate un profesor român sau din altă ţară să facă asta? Evident că nu! Şi apoi, eu nu sunt plătit din banii publici ai cetăţenilor români sau ai altor cetăţeni. Eu nici măcar nu am bani, dar îi iau de la toată lumea, şi-i produc pentru şefii şi angajaţii companiei. Pe de altă parte, eu am un aspect atractiv, vesel, colorat, nu port haine “second-hand” precum amărâţii de profesori din România. Fiţi fară grijă, eu nu pun note în catalog, şi mă doare-n cot dacă aţi înţeles sau nu, ceea ce găsiţi pe internet cu ajutorul meu.
Nu am nici sentimente, nici resentimente. Aşa că mă puteţi înjura în voie, eu nu voi afla asta niciodată. Poate, dacă au chef, şefii companiei vă pot rejecta repede de la avantajele pe care vi le ofer. Nu mă interesează problemele pe care le aveţi! Nu vă sunt nici părinte, nici prieten nici psiholog! Puteţi să vă tăvăliţi în chinuri, să vă îmbolnăviţi de nervi, chiar să şi muriţi! Am să vă pot oferi doar statistici referitoare la numărul de persoane care suferă de boli psihice, sau referitoare la rata sinuciderilor, sau cele referitoare la numărul de decese din cauze nenaturale. Şi să nu-mi cereţi mie să iau atitudine! Vă repet, nu am sentimente!
Recunosc, sunt unii băieţi deştepţi, mai deştepţi decât mine. Mă atacă şi îmi provoacă viruşi. Măcar nu sunt transmisibili oamenilor! Asta e, trebuie să trăiască şi specialiştii IT sau cei care produc sau repară calculatoare din ceva! Dar nu fiţi îngrijoraţi, sunt şi sunteţi pe mâini bune!
Vă aştept la lecţii, şi feriţi-vă de viruşi!
Cu respect, Profesorul G gle”
Să nu mă înţelegeţi greşit! Sunt un utilizator Google, chiar îl consider foarte util, dar nu mă pot abţine să văd cum cineva crede că internetul poate înlocui dascălii… Ştiu că sunt destui profi naşpa, dar mai ştiu că majoritatea colegilor mei îşi fac meseria cu pasiune, cu respect şi devotament şi pe bani puţini. Oare asta deranjază? Sau deranjază faptul că profesorii sunt solidari cu colegii lor, şi s-au săturat de atâta prostie la cel mai înalt nivel?!
MOTTO: “Orice am face noi pe lumea asta, tot ei câştigă” Mircea Badea.
Ieri, 07.06.2009, “fură” (şi la propriu şi la figurat), nişte alegeri în România. Pentru Parlamentu’ ieuropean.
La scrutin s-au prezentat 27% din cetăţenii cu drept de vot. Adică, puţin mai mult de un sfert. Peste rezultate, sondaje, analize, interpretări sociologice sau de altă natură, absenteismul la vot a dat măsura interesului cetăţenilor pentru clasa politică din România, dar ca un răspuns prompt la aceiaşi atitudine a clasei politice faţă de cetăţeni. Adică, dacă politicienilor nu le pasă de noi, nouă de ce se ne pese?
Şi totuşi, eu am fost la vot, şi n-am văzut vreo listă sau candidat, pe care să nu mă enervez, măcar pe unu’ dintre ei!
Dacă vă veţi întreba vreodată cine a câştigat aceste alegeri, fiţi convinşi că a câştigat NEPĂSAREA!
În urma unei discuţii informale, purtate ieri, 29.05.2009, cu cei doi conducători ai instituţiilor locale care răspund de Educaţie în comuna Supur (jud. Satu Mare), am fost informat în legătură cu derularea proiectului pentru construirea unei noi şcoli în satul Giorocuta, unde sunt profesor. În momentul actual, aşa cum am afirmat în postarea pe aceeaşi temă, proiectul viitoarei şcoli este în derulare, autorităţile locale depunând eforturi pentru demararea acestui proiect, fiind deja efectuate ridicările topografice, şi transferul de proprietate către Consiliul Local. Aceste lucrări au costat Consiliul Local câteva zeci de mii de RON(sute de milioane de lei vechi). Urmează să se efecueze de către cele două instituţii, continuarea demersurilor legale necesare pentru realizarea acestui proiect.
Din păcate, discuţia cu cei doi Domni, a fost una tensionată, purtată însă în termeni civilizaţi. Aceştia mi-au adresat unele acuzaţii şi reproşuri, prin care afirmau că aş fi acuzat cele două instituţii, că nu îşi fac datoria faţă de şcola din Giorocuta, că arunc cu noroi, că defăimez acele instituţii, şi indirect în cei doi Domni. Lucrurile stau însă cu totul altfel. În primul rând, prin postatea din 12.05.2009, am încercat să trag un semnal de alarmă, fiind nemulţumit (omeneşte-cred) de rectificarea Bugetului, prin care Ministerul Educaţiei a pierdut 500.000 lei. În acelaşi timp, acest semnal de alarmă l-am tras în scopul de a ajuta cele două instituţii, aşa cum pot eu, şi nu altfel, prin mediatizarea acestui caz, în scopul sensibilizării acelor autorităţi ale statului, care pot ajuta cele două instituţii prin urgentarea demarării proiectului pentru construirea noii şcoli. Iar ceea ce mă preocupă pe mine este faptul că acest proces este prea anevoios, că durează prea mult, în condiţiile în care situaţia şcolii este destul de dificilă. Şi asta fără să acuz pe nimeni! Am înţeles faptul că există Legi, regulamente, termene legale, etc. în cazul unui astfel de proiect. Supărarea mea este că toate acestea nu ajută, cel puţin pentru moment, instituţiile, comunităţile sau persoanele care ar trebui să beneficieze de ele…
Nu cred că mediatizarea acestui caz ar fi fost în detrimentul vreunei instituţii sau persoane, şi îmi pare rău că acel demers a fost interpretat ca “rea credinţă” din partea mea. În centrul preocupărilor mele de dascăl au fost, sunt şi vor rămâne copiii, pentru că tocmai aceştia au de suferit dacă nu există condiţii decente de desfăşurare a activităţii de instruire didactică. Nu aş fi avut nimic de câştigat, aducând acuzaţii gratuite Domniilor lor. Dimpotrivă, cred că D-lor vor avea de câştigat, când se va reuşi finalizarea proiectului, şi meritele, incontestabil, vor fi ale D-lor – o spun (scriu) cu toată sinceritatea- în mod justificat, deoarece sunt factorii decizionali de la care s-au făcut demersurile necesare. Dacă aş fi dorit vreodată să-i acuz cu ceva, aş fi plecat urechea la bârfe, sau aş fi “inventat” eu nişte “adevăruri”. Dar, nu-mi stă în caracter, şi NU POT face aşa ceva! Nu în viaţa asta!!!
În privinţa altor reproşuri, personale care mi s-au adus ţin să precizez următoarele:
Cei doi Domni, m-au ajutat şi m-au îndrumat în cariera de dascăl, fapt pentru care le mulţumesc! Mi-am asumat criticile şi observaţiile, considerându-le întotdeauna sfaturi bine-venite. Dar, cariera mea de dascăl, am început-o în urmă cu aproape 8 ani în această comună din motive familiale, nu pentru alte raţiuni. În acelaşi timp, în această carieră, nesemnificativă ca durată, am mai mers şi pe propriile picioare, şi NICIODATĂ nu mi-am datorat cariera unor fapte ilegale sau imorale.
În privinţa calităţii muncii mele la catedră, ştiu că sunt lucruri care mai “scârţâie”, şi sunt perfect conştient că este loc de “mai bine”. Tocmai din acest motiv, încerc să mă perfecţionez şi nu mi-am depus niciodată dosarul pentru salariul de merit, fiindcă sunt conştient că nu merit să-l primesc.
Postarea anterioară, nu a fost rodul unor consultări “de culise” între mine şi ceilaţi colegi din Şcoala Giorocuta. Am făcut acest demers singur, iar dacă există un “vinovat” pentru mediatizarea acestei situaţii sunt eu!
În momentul în care, mi-a fost pusă la îndoială buna credinţă şi dorinţa de a face un bine pentru comunitate, aşa cum pot şi cred eu de cuviinţă, aş fi preferat să mi se asculte punctul de vedere, nu să se răspundă cu acuzaţii, fără temei, unui astfel de demers.
Aş vrea să nu fiu înţeles greşit! NU “pozez” în postura de victimă. Dar poate din raţiuni umane am încercat să mediatizez acest caz. Îi rog pe cei doi Domni, să mă înţeleagă prin prisma faptului că demnitatea şi principiile mele, oricât de neimportante ar putea părea, nu voi accepta niciodată să fie călcate în picioare.
Românii spun despre ei înşişi că sunt unici, că deţin nebănuite resurse de talent pe care nimeni nimeni nu le apreciază la justa valoare. V-aţi săturat să ţineţi doar pentru dvs. aceste talente ascunse, şi să nu vă aprecieze nimeni pentru ele? Trebuie să deveniţi celebru, chiar şi pentru o clipă.
Pentru a deveni celebru, este necesară parcurgerea următoarelor etape:
Gândiţi-vă la un gest neobişnuit, chiar dacă gestul este imoral, sau are un caracter antisocial. Cu cât gestul este mai şocant, cu atât va fi mai mediatizat.
Deschideţi-vă gura în faţa camerelor de luat vederi sau reportofoanelor expunându-vă toate frustrările şi trăirile interioare. Astfel, prezumtivii telespectatori vor simpatiza cu Dvs.
Povestiţi-le viaţa grea, copilăria, adolescenţa, şi tot ceea ce credeţi că va mişca sufletul oamenilor. Nu uitaţi să “înfloriţi” totul, ca efectul să fie cât mai sigur.
Începeţi apoi să generalizaţi, să priviţi lumea ca un ansamblu, ca să vă puteţi emite judecăţi de valoare, apoi treceţi la “exemplul altora”, ca să se ştie că ştiţi despre ce vorbiţi. Comparaţi-vă cu nişte personaje celebre din orice domeniu, ca să demonstraţi că sunteţi cel puţin la fel de bun ca ei.
Arătaţi-vă talentele de care sunteţi capabil, zâmbiţi, fiţi (chiar şi în aparenţă) o persoană puternică, stăpână pe emoţiile şi trăirile dvs.
Prezentaţi-vă proiectele de viitor, subliniind imortanţa acestora întru interesul general şi lauda altora la adresa ideilor D-voastră.
Dacă vă bagă cineva în seamă, aveţi şansa de a deveni celebru. Dacă nu vă iese, luaţi-o de la capăt! Oare merită să plătiţi perţul pentru celebritate?
Românii se consideră pe ei înşişi un popor inteligent, capabil să se adapteze la orice provocări. Dacă v-aţi gândit vreodată să vă valorificaţi ideile, proiectele sau v-aţi săturat să decidă alţii-n locul dvs., este cazul să intraţi în politică.
Intrarea în politica din ţara noastră, după modelul inspirat de oamenii politici autohtoni, este condiţionată de îndeplinirea următoarelor cerinţe:
Dacă aţi învăţat ceva în familie, la şcoală, la biserică sau aiurea, aplicaţi toate cele învăţate pe dos.Nu uitaţi, aveţi nevoie de o diplomă,de studii superioareca să păreţi credibil(ă)!
Dacă doriţi să aveţi succes, trebuie să învăţaţi pe de rost un crez, o lozincă, chiar dacă nici măcar Dvs. nu credeţi în ea.
În politică TOTUL ESTE PERMIS: trădarea, minciuna, ipocrizia, călcatul peste cadavre. Deci lăsaţi-vă la o parte conştiinţa!
Susţine-ţi-vă punctul de vedere, chiar dacă nu aveţi dreptate.
Lăudaţi-vă, consideraţivă unic. Modestia nu vă poate garanta succesul!
Românii se consideră pe ei înşişi un popr rezistent, obişnuit să treacă peste toate neajunsurile. Dacă nu sunteţi convinşi de asta, vă propun să faceţi următorul experiment: încercaţi să urmăriţi la TV, integral, un talk-show sau o emisiune la care sunt invitaţi şi politicienii.
Dacă nu vă simţiţi responsabil pentru siguranţa celor din jur, a lucrurilor de prin casă, sau pentru liniştea vecinilor, vă recomand să vă luaţi următoarele măsuri de protecţie:
1. Îi rugaţi pe cei din jurul Dvs. să părăsească locuinţa pe durata desfăşurării emisiunii TV.
2. Pentru a evita distrugerea lucrurilor din locuinţă, rugaţi în prealabil pe cineva, să vă lege bine de un fotoliu, de mâini şi de picioare.
3. Pentru a asigura liniştea vecinilor, rugaţi pe apropiaţii Dvs. să vă aplice pe gură o bandă adezivă.
Dacă reuşiţi să rezistaţi până la sfârşitul emisiunii fără să spargeţi ceva, fără să înjuraţi sau să urlaţi, fără să bateţi pe cineva, aţi reuşit: SUNTEŢI UN ADEVĂRAT SUPRAVIEŢUITOR!!!
. OK! Nu sunt nebun să cred că Lumea e ceva care se învârte în jurul meu. Da’ dacă eu voi dispărea vreodată, tare mi-aş dori să fie o lume ceva mai bună…
