Adevăratele resurse ale Planetei

În activitatea mea didactică încerc să le prezint copiilor toate categoriile de resurse, le clasificăm până la cele mai mici detalii, le localizăm pe hartă, le găsim fiecăreia utilitatea, dar le subliniem și dezavantajele. Mai dificil e să stabilim pentru fiecare prioritatea, utilitatea fiecărei resurse în raport cu nevoile imediate ale omenirii.

Fiindcă suntem tributari tipului de gândire europocentrist, cam în toate domeniile esențiale ale vieții, nu ne putem închipui cum pe primul loc în privința importanței pentru oameni a resurselor, este banala apă. Dacă în general Emisfera Nordică beneficiază de o rețea hidrografică destul de densă, excepție făcând doar regiunile de deșert dintre Atlantic și Golful Persic, Emisfera Sudică este foarte săracă în ape curgătoare cu excepția părții estice a Americii de Sud.

Pe al doilea loc- în opinia mea, de această dată- se situează resursele energetice, fiindcă dacă ai energie, poți să produci hrană și ai posibilități de a transporta la mari distanțe și mai ales de a comunica. În ultima perioadă energia din surse convenționale, pe bază de combustibili fosili, hidroenergie și energie atomică, începe să aibă un concurent, anemic încă, în energia din surse alternative. Cu toate eforturile guvernelor diverselor state, aceste noi tehnologii se dovedesc încă destul de costisitoare în raport cu eficiența pe care o au.

Celelalte resurse: resursele minerale, solul, lemnul și toate celelalte resurse ale biosferei, inclusiv hrana, depind în foarte mare măsură de modul de exploatare, de necesitățile piețe și mai ales de modul de valorificare al lor. După cum spuneam mai sus, totul depinde de câtă energie își poate permite o companie sau firmă să consume pentru a valorifica resursele unei regiuni.

N-am vorbit însă de cea mai importantă resursă a Planetei noastre! Nu, nu e vorba de metalele prețioase sau de alte minunății ale naturi, ci e vorba de RESURSA UMANĂ. Omul este, în sine, un creator și un distrugător al naturii și abia în ultimele decenii s-a tras concluzia că parcă natura nu mai poate face față necesităților tot mai mari ale omului.

Globalizarea pare a fi pe zi ce trece, o realitate tot mai evidentă, în condițiile progresului tehnologic, chiar și în cazul societăților de tip tradițional sau a statelor cu un regim politic autoritar. Da, cetățenii Planetei sunt mai informați, da, controlul informațiilor nu mai poate exista atâta vreme cât cetățenii pot avea surse alternative de informare, dar este acest lucru suficient?

Per ansamblu Eurasia și America de Nord au parte de economii excedentare, în care se produce și se importă mult mai mult decât se consumă, în condițiile în care în aceste regiuni, exceptând jumătatea sudică a Asiei, se constată o scădere demografică destul de accentuată. În schimb, celelalte regiuni ale Terrei produc dar și primesc foarte puțin din producția mondială de bunuri și servicii, în condițiile unei creșteri demografice la fel de accentuate. Dar, pentru un producător olandez, spre exemplu, e mai eficient să rămână cu cartofii în depozit, chiar dacă o parte se alterează, până va primi un preț corect pe aceștia, decât să ofere cantitatea de cartofi, susceptibilă a se altera, unei societăți de caritate tot olandeze, care se ocupă de copiii din Guineea Bissau, unde foametea face ravagii și este chiar o problemă.

În orice condiții socio-politice sau naturale (războaie, cataclisme naturale, fenomene sociale de risc) două ramuri industriale vor continua să prospere fără doar și poate: industria de armament și industria farmaceutică. În cazul unor fenomene de risc, alimentația și energia nu mai sunt priorități, ci doar menținerea unui anumit nivel de igienă care să nu producă catastrofe umanitare, iar armele vor rămâne mereu un argument ca orice lipsuri are populația unei regiuni, revoltele sau jafurile vor fi ținute sub control prin forța armelor.

În ultimii ani se observă un alt fenomen destul de îngrijorător: creșterea ponderii pieței produselor de lux în fostele state comuniste, apariția unor oligarhi excentrici și prin aceasta o mare diferență între veniturile majorității populației acestor state și o mână de oameni cu venituri uriașe. Astfel resursele nu mai sunt reinvestite spre mijloace de producție care să angreneze un număr cât mai mare de cetățeni, care să producă bunuri și să genereze, pentru fiecare dintre ei, servicii și așa mai departe.

Știu, știu. Măcar pentru ultimul paragraf acest articol ar putea fi catalogat drept comunistoid, iar autorul un comunist sadea! Fie! Dar faceți socoteala: un produs care costă 2500 de euro, care va fi folosit de persoanele din ”high-class-ul” est european înseamnă salariul pe un an al unui angajat care este plătit cu 200 de euro lunar…