Mda, e ușor forțată comparația dintre un personaj pe care eu îl consider malefic și un pasaj foarte cunoscut din Sfânta Scriptură, numai că asemănările și deosebirile dintre această pildă și situația din fostul partid al viitorului fost președinte, sunt izbitoare, colosale chiar! Cu toate că, pe mine unul ar trebui să mă lase rece sau chiar să mă bucure situația grea prin care trece PDL, trebuie să menționez că am prevăzut mai demult scăderea dramatică a acestui partid, iar aplicarea ”terapiei de șoc” propusă de prezident e riscantă nu numai pentru PDL ci pentru situația politică a țării: fără o Opoziție puternică măcar din punct de vedere al mesajului, riscăm să ajungem la o guvernare discreționară a actualei majorități sau la o neîncredere mai accentuată pe plan extern.
Cum se aseamănă așadar reacția personajului principal cu pilda biblică? Simplu: partidul cu care a avut în mod evident o relație privilegiată, în timpul mandatelor sale, a încetat să-i poată servi ca platformă și instrument de a-și impune ”programul politic de modernizare a României”, ca viziune privind viitorul politic al țării. Da, în acest caz PDL nu a ”sporit” în ceea ce dorește Băsul să se întâmple în viitor, a devenit un instrument inutil. Dar nu, nu în totalitate, nu toți membri partidului sunt ”nespornici” ci doar unii dintre ei, cei pe care îi nominalizează acesta! Ceilalți au sporit cu mulți bani la campaniile Prezidentului și s-au numărat printre trompetele sale, mai mult sau mai puțin penibile.
Cu ce se deosebește situația actuală a PDL față de pilda biblică? Cu faptul că talanții revin proprietarului de drept, exclusiv, meritul înmulțirii lor revenind doar aceluia din urmă, deoarece numai datorită sfaturilor sale se puteau înmulții talanții! Unii dintre aceștia au avut și inițiative proprii care au avut darul de a ridica mai mult ștacheta, l-au determinat pe ”lider maximo” să creadă în rolul său providențial.
Așa cum scriam cu altă ocazie, singurul scop al politicianului care a devenit (și încă mai este) președinte al țării, a fost identificarea și pedepsirea adversarilor, demonizarea acestora și expunerea lor mediatică. Va să zică personajul crede că are veleități mesianico-justițiare, adică politica mântuirii prin răzbunare. Întreb la ce bun a dus această politică a prezidentului, dar, chiar și de la cei mai înfocați suporteri ai săi, n-am găsit nici un răspuns clar și convingător…
”Victoriile” sale în lupta cu cei care i s-au opus se arată pe deplin: adversarii săi politici au obținut scoruri electorale zdrobitoare, cetățenii l-au abandonat, credibilitatea sa are mult de suferit. După ce în vară, a fost ajutat de propriul partid să rămână în funcție, în pofida informațiilor clare referitoare la starea de spirit din societatea românească. După ce, din cauza sa partidul său a coborât la mai puțin de jumătate la scorul electoral, spune că nu-i mai place jucărica și pleacă, își face altă jucărică. Ceea ce înseamnă că are cu ce: bani, resurse umane, infrastructură la nivel local și armata, gata să-l urmeze la comandă.
Că va porni la drum, nu mă îndoiesc, că nu-i pasă, nu are nici o miză, ci doar vanitatea proprie și mania controlului, asta e dincolo de orice îndoială! Riscă totul, speră că va reuși să mai convingă, nu-s tocmai puțini cei care îi datorează multe și cred în el, dar asta înseamnă în primul rând distrugerea opoziției, atât de necesară într-o democrație! Cred că acesta visa toată această situație pentru PDL, ca un partid puternic, bine așezat la conducerea țării și o opoziție redusă numeric și amorfă, dar iată că de ceea ce i-a fost frică nu a scăpat… Și totuși, el nu are nici o vină, alții, mereu alții!

